Asceza (pustnicia) este maică a sfinţirii şi din sfinţire se naşte cea dintâi gustare, din simţirea tainelor lui Hristos. Şi aceasta se numeşte prima rânduială pentru cunoaşterea duhovnicească. Nimeni să nu se rătăcească în vrăji şi năluciri. Pentru că nu poate sufletul necurat în curată împărăţie să intre, nici să fie cu duhurile sfinţilor. Fă să strălucească frumuseţea curăţirii tale, în lacrimi și în post şi în liniştea singurătăţii. O supărare mică, pe care o suferi pentru Dumnezeu, este mai bună decât un lucru mare, pe care-l săvârşeşti fără supărare. Fiindcă o supărare de bună voie arată o credinţă călită în dragoste. Iară lucrul fără nevoinţă cu conştiinţa întunecată se face.

 

De aceea, în supărări au fost ispitiţi sfinţii pentru dragostea către Hristos, şi nicidecum în vreme de linişte. De aceea, lucrul făcut fără de osteneală este dreptatea celor din lume (mirenilor); că ei fac milostenii cu lucruri din afară, și de aceea, nu au nici un câştig înlăuntrul lor. Tu însă, ostenitorule, care urmezi patimilor lui Hristos, nevoieşte-te întru tine, ca să te învredniceşti să guşti din slava Lui.

 

Căci dacă vom pătimi împreună cu El, tot împreună cu El slăviţi vom fi. Nu se va proslăvi mintea împreună cu Iisus, dacă nu va pătimi trupul pentru Hristos. Aşadar, cel ce dispreţuieşte slava omenească se învredniceşte de slava lui Dumnezeu, şi trupul lui proslăvit va fi împreună cu sufletul. Căci slava trupului este supunerea înţelegătoare către Dumnezeu; iar slava-minţii este vederea cea adevărată către Dumnezeu (a lui Dumnezeu). Supunerea cea adevărată este îndoită cu fapta şi cu ocara, când trupul suferă, pătimeşte şi inima împreună cu el. Dacă nu-l cunoşti pe Dumnezeu, nu poţi să ai dragoste pentru El. Şi nu poţi să-l iubeşti pe Dumnezeu, dacă nu l-ai văzut, iar vederea lui Dumnezeu (contemplaţia) izvorăşte din cunoaşterea Lui (din a-L cunoaşte pe El). Căci contemplaţia nu-i înainte de cunoaştere.

 

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 78)