Dacă vedem pe unii din arbori că după tăiere nu mai odrăslesc din rădăcini, să ne aducem aminte de cele scrise: „Fie zilele lui puţine şi într-un neam să se stingă numele lui” (Psalm 108, 7, 12).

Şi dacă vedem unii arbori că au lemnul lor foarte tare, precum este stejarul, despre care se vorbeşte că ar fi unul din cele mai tari lemne de pe faţa pământului, cum sunt şi alţi arbori ca: tisa, cornul, cedrul, abanosul, mahonul şi alţii de acest fel.

Iar alţii, dimpotrivă, au firea lemnului lor foarte moale şi rară precum sunt plopii, sălciile cele albe şi galbene, răchitele şi altele de acest fel, apoi şi întru felurimea acestora să căutăm cele spre folos nouă, cugetând cum unii din oameni sunt foarte tari la fire şi bărbătoşi în toate, încă şi cu inima prea aspră şi cu anevoie a se întoarce spre milă şi milostivire, iar alţii din fire sunt blânzi, blajini şi milostivi şi foarte uşor se întorc spre umilinţă, plângere şi milostivire, către toţi căutându-şi pacea şi alinarea întru toate.

La a căror viaţă privind noi, ne aducem aminte de cuvântul Sfintei Scripturi care zice: „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia” (Matei 5, 4).

(Părintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1996, pp. 38-48)