Când viaţa omului nu este împlinită de Dumnezeu, nu este împlinită nici de fiinţă şi seamănă cu o goliciune plină de deznădejde. Mai lungi sunt ceasurile plinite de Dumnezeu decât veacurile fără Dumnezeu. Toate lucrurile sunt goliciune – vid – dacă nu sunt plinite de Dumnezeu. Toate sufletele sunt goliciune dacă nu sunt plinite de Dumnezeu. Oamenii ajung însemnaţi pe măsură ce se plinesc de Dumnezeu, căci numai Dumnezeu este fiinţă. De aceea, este o iluzie să crezi că toţi oamenii sunt însemnaţi, alţi oameni sunt mai neînsemnaţi. Aceasta se socoteşte după măsura lui Dumnezeu, după măsura  fiinţei pe care o poartă în ei. Cu frică îţi spun: sunt şi oameni neînsemnaţi. Ei sunt ca şi cum nu ar fi, şi se deosebesc de oamenii plini de însemnătate precum se deosebesc lucrurile din vis de cele aievea, cu toate că pentru duhurile nepricepute toţi oamenii par a avea aceeaşi însemnătate.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine şi rău, Editura Predania, 2009, p. 63)