- Părinte, deşi de multe ori am simţit atotputernicia lui Dumnezeu, de ce nu vedem totuşi suficient purtarea Lui de grijă pentru noi?

- Este o cursă a diavolului. Diavolul aruncă cenuşă în ochii omului, ca să nu vadă purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru că atunci când omul va vedea purtarea de grijă a lui Dumnezeu, i se va înmuia inima sa de granit, va deveni sensibilă şi va exploda în slavoslovire, lucru ce nu-i convine diavolului.

Cineva a făcut o crescătorie de peşte şi toată ziua spunea: „Slavă Ţie Dumnezeule”, pentru că vedea mereu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Îmi spunea că peştişorul, din clipa când apare şi este mic ca gămălia acului, are şi un săculeţ de lichid, ca să se hrănească până ce se va mări şi va putea prinde organisme mici din apă. Dumnezeu i-a dat şi „merinde”. Şi dacă Dumnezeu poartă de grijă de aceştia, cu cât mai mult de om. Dar omul adeseori rânduieşte şi hotărăşte pentru toate fără Dumnezeu. „Voi face doi copii” – îşi spune. Pe Dumnezeu nu-L pune la socoteală. De aceea se fac şi atâtea accidente şi mor atâţia copii. Cei mai mulţi au doar doi copii, dar unul este lovit de maşină, celălalt se îmbolnăveşte şi moare, şi după aceea nu mai au nici un copil.

Dacă părinţii, împreună-creatorii cu Dumnezeu, nu reuşesc după încercările pe care le depun ca să-şi agonisească cele necesare creşterii copiilor trebuie să ceară cu smerenie şi ajutorul Creatorului Cel Mare, întinzându-şi mâinile în sus. Atunci se bucură şi Dumnezeu Care ajută, se bucură şi omul care este ajutat.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, pp. 247-248)