Este bine a se sili omul ca să-şi înfrâneze patima mâniei, să-şi sfărâme iuţimea sufletească, cu îndelungata răbdare şi cu blândeţea, cu rugăciunea şi cu smerenia. Că demonul mult împinge spre mânie pe omul cel ce voieşte să se mântuiască. Că ostenelile ce le adună omul, prin post şi prin rugăciune, prin priveghere sau prin slujbe, apoi într-un ceas şi le pierde, diavolul mâniei luând roata ostenelilor celor de mulţi ani. Şi, iată omul beat fără de vin! Drept aceea, de multă stăpânire are trebuinţă omul, ca să-şi poată goni patima mâniei. Cel ce voieşte să vină la desăvârşire şi doreşte să se nevoiască cu duhovniceşti nevoinţe, unul ca acesta trebuie să fie străin de pornirea mâniei. Că duhul mâniei, sezând în inima noastră, orbeşte ochii cu întunecoase tulburări, încât nu mai putem câştiga nici cunoaşterea celor folositoare, nici aflarea înţelegerii duhovniceşti, nici sfatul cel bun. Că nu se cade nouă a ne purta cu mânie spre cei de o credinţă, fără numai spre păcatele şi spre gândurile cele rele, care se sârguiesc a ne întoarce pe noi din calea cea adevărată. Că pentru aceasta, şi la Proverbe se zice: „Leapădă mânia de la tine şi adu-ţi aminte că şi tu totdeauna mânii pe cel ce te-a făcut pe tine”. Şi iarăşi zice: „Mânia pierde pe cei drepţi, iar cuvântul aspru ridică mânie. Și mânia tatălui este fiul cel fără de minte, iar sluga înţeleaptă îmblânzeşte mânia omului”. Şi iarăşi: „Grea este piatra şi nelesne de purtat nisipul, iar mânia celui fără de minte mai grea este decât amândouă”. Şi a mai zis: „Potoleşte-ţi inimă, că ea este părintele diavolului!”. Deci, nu se cade nouă, fraţilor, a ţine în inimă pe dracul cel cumplit, care ne duce pe noi la pierzare. Că precum apa se porneşte de furia vânturilor, asemenea şi mâniosul se tulbură de gândurile mâniei.

Omul mânios este vier sălbatic. Văzându-se un mânios cu altul, încep a scrâşni din dinţi. Iar Iacov ne învaţă pe noi, zicând: „Să fie tot omul grabnic a auzi şi zăbavnic a grăi. Că mânia omului nu lucrează dreptate lui Dumnezeu". Iar Pavel zice: „Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci să lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu". Și iarăşi: „Toată amărciunea, mânia şi hula să se lepede de la voi, împreună cu toată răutatea". Asemenea, şi David: „Părăseşte mânia şi lasă iuţimea". Iar îndreptătorul sufletelor noastre, Domnul, ne învăţa pe noi, zicând: „Tot cel ce se mânie asupra fratelui său în zadar, vinovat este judecăţii, iar cel ce va zice fratelui său nebune, vinovat este de focul gheenei". De care să ne rugăm ca să ne izbăvească milostivul stăpân, Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 191)