O fiinţă neliberă are un suflet iraţional şi supus, fiindcă nelibertatea este semnul unui suflet iraţional şi caracterul unei naturi supuse simţurilor, iar nu şi al unei firi inteligibile. Firea inteligibilă se mişcă de la sine şi prin acest fapt este şi liberă, fiindcă faptul de a se mişca de la sine, în măsura în care se mişcă după voinţă, înseamnă a fi liber, ca unul care e liber se mişcă unde, cum şi când voieşte. Această mişcare după voinţă îi dă puterea să se cugete pe sine ca o fiinţă care este şi care le are pe cele din jurul ei şi care poate să aibă. De aceea firea adevărată sau sufletul omului, ca una care ea însăşi se mişcă pe sine, ca una care se cugetă pe sine şi pe cele din jurul ei, ca una care are şi poate avea, ca una care vrea să aibă cunoştinţă, este liberă, iar omul liber şi independent este liber şi din punct de vedere moral. Firea sensibilă este neliberă, fiindcă este mişcată de altceva şi nu se mişcă în funcţie de propria voinţă, prin urmare este fără conştiinţă; iar ceea ce este fără conştiinţă este o fiinţă fără libertate morală şi, prin urmare, este o fiinţă iraţională. Omul însă, ca fiinţă conştientă, este liber cugetător, fiindcă poate accepta cunoştinţa unui lucru oarecare sau poate refuza să înveţe ceva, poate accepta să facă ceva sau poate refuza.

 

(Sfântul Nectarie din Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 9)