Părintele Stăniloae relatează despre ținta omului spre care trebuie să tindă în această viață: „Omul este făcut pentru a înainta continuu, dar pentru a înainta în singura infinitate a existenței și a bunătății, care nu dezamăgește și care este Dumnezeu. Această înaintare a omului în Dumnezeu răspunde și trebuinței lui, convine și modelului ființei lui. Omul nu-i făcut să înainteze prin el însuși, într-o lume finită, circumscrisă, monotonă. Unde poate să înainteze într-o astfel de lume? Nu înaintează nicăieri. I se pare numai. Și aici se petrece și iluzia. Toată așa-zisa civilizație modernă nu a adus nici o noutate de înțelegere oamenilor. Toate filosofiile, ideologiile și toată literatura, deci toate progresele omului, nu știu dacă sunt progrese, nu știu dacă mai degrabă nu sunt o continuă diminuare a înțelesurilor omului” (7 dimineți cu Pr. Stăniloae, p. 168).

Filosofia, în decursul istoriei, într-adevăr, nu a delușit lucrurile neînțelese ale omului, ci, dimpotrivă, a deschis alte orizonturi, fără înțelesuri și fără sensuri. În loc să descurce enigmele Universului și să le împuțineze, le-a încurcat mai mult și le-a înmulțit. Atunci, dacă nu ne scoate la liman, ci ne duce în mijlocul mării și ne depărtează din ce în ce mai mult de țărm, ce rost mai are să mergi cu această corabie, căci în loc să-ți salvezi viața, ți-o vei pierde.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 90-91)