Libertatea e prețioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puțin așa pare să gândească omul nostru. Omul toată viața lui caută să fie liber, dar nu-și dă seama de darul libertății decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar și în inimă. Libertatea este în mișcare, dar și în cuget, în inteligență. Omul este liber pe cât de deștept este, pe cât de sincer iubește, pe cât de atașat este de valorile cele înalte ale credinței.

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală și uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facând ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaște în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine și rău. Omul trebuie să conștientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este și multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înțeles comuniștii, că sufletul pe cruce câștigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulți sfinți decât robi, au sfințit pământul țării cu sânge de mucenici.

Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieții lor, iar creștinii noștri ajung greu din trecut în prezent.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 53-54)