Eram la Mănăstirea Bistriţa, şi aşa cum venea lumea, unii cu copii mici, alţii cu copii mai mărişori, iată o familie din Viişoara. Intră un copilaş la mine de patru ani şi ceva. Şi zice: “Părinte!” “Da, mă…” “Ai văzut înger?” “Da, am văzut, măi!” “Şi cum arată?” “Uite, ca tine, arată!”. Asta a fost conversaţia cu pruncul acesta. A intrat bunica şi mamă-sa cu soţul. “Măi băieţi, s-aveţi grijă de copilul acesta. Ăsta nu-i copil obişnuit…”. Au trecut ani şi ani. În 1992, vine o familie de preot, tânăr, cu soţia, cu bunica şi mama. “Părinte, iată îngerul despre care spuneai dumneata, iată, acuma băiatul acesta face biserică în Viişoara. E preot.” Şi iată îngerul văzut de mine…!

Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul rătăceşte, diavolul vine şi câştigă fără luptă.

(Părintele Iustin Pârvu,  Daruri duhovniceşti, Conta, 2007, p. 64; p. 103)