Veacul nostru de aici este timpul unei neîntrerupte lucrări trupeşti şi sufleteşti, iar veacul viitor este o primire după fapte. Dar trebuie să ştim cu tărie ce lucruri au o veşnicie fericită şi care au o veşnicie nefericită, pentru a ne dispensa de unele, iar de altele să ne ţinem. Omul este alcătuit din trup şi suflet: unul se numeşte om, dar de dinafară, altul se numeşte om lăuntric. Aceşti doi oameni sunt uniţi într-un ipostas, în aşa fel încât se deosebesc unul de altul, precum se deosebeşte cerul de pământ şi sunt opuşi unul faţă de celălalt. Omul de dinafară este trupul stricăcios, făcut să slujească sufletul şi cere satisfacţii; omul lăuntric este sufletul nemuritor, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pentru fapte bune şi cere lucrare şi satisfacţii fireşti sieşi. Faptele noastre se numesc semănat şi sunt îndoite: unele sunt ale omului lăuntric şi altele sunt ale omului de dinafară şi roadele fiecăruia sunt diferite. „Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din duh va secera viaţă veşnică” (Gal. 6, 8). Semănatul şi secerişul omului de dinafară se face în trei feluri: în pofta trupului, în pofta ochilor şi în mândria vieţii (I In. 2, 16). Dacă omul lăuntric nu învaţă legea lui Dumnezeu şi nu se hrăneşte, nu se întăreşte prin lectură sfântă şi rugăciune, este biruit de omul de dinafară. De aici se văd faptele, plăcute trupului, dar potrivnice lui Dumnezeu: mândria, iubirea de argint, lăcomia, satisfacerea oricăror pofte, vorbire deşartă, râsul, petrecerile, beţia, răutatea, viclenia, minciuna, zavistia, lenea ş. a. Iată roadele semănatului în trup şi de aceea „trupul și sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (Cor. 15, 50).

(Starețul Moise de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 199)