Omul rău trebuie deplâns, nu trebuie să ne înrăim împotriva lui, fiindcă prin aceasta facem pe placul Satanei; priveşte-l pe oricare vrăjmaş nu altcumva decât ca pe o creaţie a lui Dumnezeu, făcută după chipul lui Dumnezeu şi ca pe un mădular al propriului nostru trup. Să nu-l urâm, adică să nu ne facem asemeni diavolului, fiindcă omul cuprins de răutate este diavolului atâta timp cât nu-l părăseşte acest sentiment.

Se cuvine să fim mereu blânzi, buni, cu inimă iubitoare, răbdători, ca şi cum n-am observa deloc răutatea altora, „Să biruim răul cu binele“ (Romani 12, 21) şi pe oamenii răi, cu o mângâiere, cu o faptă bună. Să ne ferească Dumnezeu de acea suspiciune rea care ne face să vedem în semenii noştri numai părţile proaste: în mişcări, în gesturi, priviri, voce, comportament, în fiece cuvânt.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, București, p. 291)