Înnoiască-se ca ale vulturului tinereţile tale! Iar omul se înnoieşte, întinereşte de pe urma bunei credinţe. Dacă e să facem o comparaţie între viaţa omenească şi veşnicie, toţi suntem la fel de bătrâni. Mie îmi apare în floarea şi frumuseţea tinereţii, cu adevărat viu, numai cel binecredincios. Acesta răspândeşte mireasma duhovnicească a nemuririi; se simte că în el trăieşte Dumnezeu, dând viaţă sufletului. Astfel, pentru toţi, sufletul se simte limpede în lucrurile trupului, pe care el îl foloseşte ca pe o unealtă; se simte şi lipsa sufletului, pe care o văd toţi în nemişcarea şi în putoarea trupului fără viaţă… .

Cel ce rosteşte cuvântul lui Dumnezeu şi cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu se folosesc împreună, şi folosul îl aduce Dumnezeu. Aici, pe pământ, în valea necazurilor şi a plângerii, El îi uneşte pe oameni întru unire de cuget cu atotsfântul, atotputernicul Său cuvânt. După încheierea pribegiei pământeşti, El îi sălăşluieşte pe cei ce au unire de cuget în casa cea veşnică, unde nu amuţeşte niciodată prăznuirea duhovnicească. Fie ca El să ne dăruiască aici unirea de cuget şi de suflet cea plăcută Lui, ca pe o chezăşie, iar dincolo – în cer, în veşnicie – să ne dăruiască fericirea cea negrăită, ca împlinire a chezăşiei…!

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 22-23)