Omul trupesc nu poată să înțeleagă fericirea sufletească pe care o dau rugăciunea și faptele bune; nu-și poate închipui, câtuși de puțin, nici fericirea din veacul ce va să vină. El nu cunoaște decât cele pământești și nimic mai mult decât fericirea trupească, bunătățile cerești părându-i-se simple produse ale imaginației. Omul duhovnicesc cunoaște însă din experiență proprie ce înseamnă fericirea unui suflet făcător de bine și pregustă de timpuriu cu inima fericirea viitoare.

(Sfântul de Ioan Kronstadt,Viața mea în Hristos, Editura Sophia, București, 2005, pp.118-119)