Oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol
Mulţi se plâng că le lipseşte harul; mai cu drept ar fi dacă harul s-ar plânge că el lipseşte de la mulţi.
Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.
Ar fi bine ca lumea creştină, mai ales, să preţuiască mai mult singurul timp ce-l avem pentru pregătirea la moarte şi să-şi păstreze cu străşnicie inima, că dintru aceasta sunt ieşiri de viaţă, cum spune la Pilde (4, 23).
„Cu nematerialnicie la Cel nematerialnic gândeşte şi vei pricepe!”; „Când interesele şi conştiinţa se află în luptă, conştiinţa trebuie să învingă, ca să rămâneţi fii ai luminii, fii ai zilei, fii ai harului!”; „Mulţi se plâng că le lipseşte harul; mai cu drept ar fi dacă harul s-ar plânge că el lipseşte de la mulţi”.
Dumnezeu nu cere nimic imposibil, ci, prin poruncile Sale, te îndeamnă să faci ce poţi, să ceri ceea ce nu poţi şi El te va ajuta ca să poţi face voia Lui.
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 34-35)
Îngerii Domnului sunt neînchipuit de frumoși
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro