Oricât de mult ai păcătui
Nu există păcat care să poată birui îndurarea lui Dumnezeu.
Și dacă peste tine vin încercări şi necazuri, care cândva vor trece şi vor fi uitate, nu le întâmpina cu deznădejde necugetată. Timpul aduce uitarea şi uitarea aduce mângâiere în vindecarea oricărei răutăți. Toate sunt trecătoareşi schimbătoare, fericirea şi nefericirea, bucuria şi tristeţea, plăcerea şi durerea, viaţa şi moartea. Singurele statornice şi neschimbătoare sunt viaţa veşnică şi iadul veşnic. Asta să n-o uitaţi niciodată.
Chiar dacă ai păcătuit mai mult decât oricare alt om de pe pământ, iarăşi nu deznădăjdui. Nu există păcat care să poată birui îndurarea lui Dumnezeu. Toate păcatele oamenilor luate împreună nu pot fi comparate cu adâncimea milei dumnezeieşti. Milostenia lui Dumnezeu ne mântuieşte nemeritat.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, p. 73)
De ce spui că Raiul nu există?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro