Am primit cu ceva timp în urmă, în cutia poștală, un material promoţional intitulat Ortodox Market. Anuar de obiecte bisericeşti (sic!).

Probabil e o legătură între acest colorat volum şi Târgul de veșminte și obiecte bisericești care anual face turul României, exploatând o „piaţă” care are încă multe resurse. Nevoia de artă bisericească în Biserică este foarte mare, câtă vreme s-au construit atâtea biserici noi, altele se pictează, altele se înnoiesc. Un astfel de târg sau un astfel de volum poate oferi celor interesaţi informaţiile necesare pentru achiziţia unor obiecte frumoase, la un preţ onorabil. Ceea ce m-a frapat însă, atât la acest volum cât şi la târgul menționat, este amestecarea lucrurilor bune cu kitsch-ul, riscând ca totul să conducă la o alienare gravă a artei noastre bisericeşti.

În momentul în care nu ai nişte criterii ortodoxe după care să evaluezi acceptarea sau neacceptarea unui participant la un astfel de eveniment, iniţiativele bune pot aluneca în grotesc şi falsul care sufocă viaţa noastră cotidiană ajunge să contamineze și autentica artă bisericească ortodoxă.

Mai întâi, se vede faptul că majoritatea covârșitoare a exponenților şi comercianţilor nu reprezintă Biserica decât aparent, prin aceea că oferă spre vânzare unele lucruri care pot fi folosite prin biserici, de la iconițe, candele și veșminte clericale până la clopote bine acordate, ce pot seconda la fel de bine ritualul funerar al petrecerii spre locul de veci al unui creștin sau pot reda un vals de Strauss, într-un turn cu ceas din Viena. Acești participanți la Marketul ortodox, din acest punct de vedere, se reprezintă mai mult pe ei înșiși și propriul lor „business”. Îi văd ca pe unii care „încercă să slujească la doi Domni” (Matei 6,24), mai ales și datorită faptului că cei mai mulți nu produc acele mărfuri, ci doar le vând, motivați doar de profitul frumușel.

Pentru noi, cei din Biserică, fiecare obiect pe care îl folosim, are semnificație teologică, liturgică şi duhovnicească. Și nu folosim decât ceea ce e strict necesar pentru buna rânduială a sfintelor slujbe și în special a Sfintei și dumnezeieștii Liturghii. Mai mult, tot ceea ce aducem jertfă la Biserică, căci așa trebuie să înțelegem donația unui obiect de cult, sau de alt fel, de către un credincios Bisericii lui Hristos, trebuie să aibă la bază tot o jertfă. A celui care a comandat și a plătit lucrul necesar cu banii câștigați cinstit[1], și a celui care l-a produs, după multă rugăciune și osteneală. Iar în Biserică, tot ceea ce nu e făcut cu rugăciune sau nu are la bază rugăciunea, e păcat. Nu poți să produci vasele sfinte sau un chivot care vor cuprinde Sfântul Trup și Sânge, fără o pregătire specială, care are la temelie rugăciunea stăruitoare, pocăința și împărtășirea cu Sfintele Taine.

Nevoia aceasta de rugăciune o simt cel mai bine, și o mărturisesc, cei care pictează chipul Domnului și chipurile Sfinților, iconarii și zugravii de biserici, dar și măicuțele care cos cu mâini pline de evlavie veșmintele arhiereilor și preoților. Nu pot lucra cu bun spor decât atunci când postesc și se roagă, simțind din plin harul lui Dumnezeu care-i întărește spre lucrarea dumnezeiască. Icoana sau fresca realizate fară rugăciune și de un om cuprins de patimi, mai ales de ucigașa patimă a iubirii de bani, pot avea cel mult o valoare estetică, dar nu duhovnicească. Mai mult, cel care se apropie fără pregătirea specială spre lucrări atât de mari, nu numai că nu sporește în nimic dar, mai rău, își primejduiește și propriul suflet. Să ne gândim doar la câtă pregătire aveau nevoie evreii când se apropiau de Chivotul Sfânt sau când se apropiau de aducerea unei jerfe (vezi cartea Leviticului). Noi de ce n-am face același lucru? Mai ales că și Sfântul Pavel ne îndeamnă: „De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul”(II Corinteni 6, 17-18, cf. Levitic 5, 2-5). 

Alături de pregătirea duhovnicească necesară de care avem nevoie, pentru a intra în duhul adevăratei arte bisericești, e nevoie ca prin practicarea ei să ne situăm în Tradiția Ortodoxă, în care găsim și toate criteriile teologice şi duhovniceşti după care trebuie să realizăm icoanele, fresca și toate celelalte. Acestea nu sunt niște anexe mai mult sau mai puțin importante dintr-o biserică, care pot fi realizate oricum, numai să fie, ci au o valoare catehetică și mistagogică inestimabilă pentru cei ce-și caută în Biserica lui Hristos mântuirea. Acestea nu sunt simple elemente ornamentale, ci trebuie ca, împreună cu arhitectura spațiului, cu cântarile, lecturile și lucrările sfinte de acolo, să-l introducă pe creștin în Taina lui Hristos care e deplin împărtășită în Sfânta Euharistie. Și nu cred că folosirea update-urilor tehnicilor moderne (de ex. toacă și clopote cibernetice etc.) o vor face mai bine decât o fac oamenii plini de credință în Hristos. Cu siguranță nu.