Dacă omul nu se cunoaște pe sine însuși, ca să se smerească în mod firesc, smerenia nu-i poate deveni o stare permanentă, ca să rămână Harul lui Dumnezeu înlăuntrul său. Dacă se tot învârte în jurul cozii, atunci diavolul este în stare să-i mănânce toți anii vieții, chiar de i-ar da Dumnezeu anii lui Matusalem. Adică o dată îi aduce diavolul gândul cum că este cineva, altă dată omului îi vine gândul smerit că nu este nimic. O dată diavolul, altă dată omul; o dată va câștiga unul, altă dată celălalt. Și astfel vor cânta la nesfârșit același refren.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – V – Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, p. 85)