Oare există vreo diferență dacă păcătuim cu intenție sau nu? Cuviosul Paisie spune că greșelile sau păcatele pe care le facem fără intenție sau din neștiință sunt mai puțin grave. El adaugă că păcatele sunt păcate, dar pot exista circumstanțe atenuante. Când păcătuim fără intenție, Dumnezeu, în Mila și Iubirea Sa nemărginită pe care le are pentru noi, ne ajută ca această cădere să fie spre îndreptarea noastră. Părintele Paisie explică: Asta înseamnă că, de vreme ce noi am păcătuit fără voie, Dumnezeu se folosește de greșeala noastră pentru a face ceva bun, adică a ne întoarce pe calea cea dreaptă. Dar atunci când noi ne gândim dinainte să păcătuim, ne facem chiar un plan de punere în aplicare a păcatului, iar mai apoi ne căim de cele ce am făcut, ar trebui să ne rugăm ca niciun alt rău să nu se abată asupra noastră, din pricina repercursiunilor păcatului făcut de noi.

Unii dintre noi am putea fi ispitiți mai mult decât alții, iar Dumnezeu va avea milă și ne va ajuta și pe unii și pe ceilalți, după măsura ispitei care a venit asupra noastră. Cuviosul Paisie zice: Cineva, spre exemplu, va porni la drum, fără vreo intenție să păcătuiască, dar pe parcursul drumului va fi ispitit și va cădea în păcat. Se va căi, va încerca să nu mai repete păcatul, dar iarăși va fi ispitit. O astfel de persoană are circumstanțe atenuante, pentru că ea nevrând să comită păcatul, și ispitită fiind, cedează tentației, dar mai apoi se căiește. Însă cine spune „Ca să pot face cutare lucru, trebuie să fac și rău”, acea persoană păcătuiește intenționat, din voința lui proprie. Cu alte cuvinte el plănuiește să facă păcatul din timp, și își pune în aplicare schema gândită de el, în tovărășie cu diavolul. Acest fel de păcat este cu adevărat grav, pentru că este premeditat... O asemenea persoană să nu se aștepte vreodată să fie ajutată de cineva, pentru că nu merită nici măcar ca Dumnezeu să îl ajute, și cel mai probabil el va muri fără să se căiască de cele ce a făcut.

Unii oameni spun că pot aștepta până pe patul de moarte ca să-și mărturisească păcatele. Cei care fac păcate din voia lor proprie, cel mai probabil nu-și vor putea duce la îndeplinire acest plan. Cuviosul Paisie ne povestește despre o întâmplare cu un constructor care avea un astfel de gând:  Constructorul spunea: „Când voi îmbătrâni, mă voi duce în Țara Sfântă și mă voi boteza în râul Iordan pentru ca toate păcatele mele să fie curățite de acea apă”, și continua să ducă o viața plină de păcate și patimi. Într-un final, când aproape nu mai putea merge, iar trupul lui rămăsese fără vitalitate, i-a zis celui mai de încredere ucenic: „M-am decis să merg în Țara Sfântă și să fiu botezat în râul Iordan, ca pelerin.” Ucenicul lui însă i-a răspuns cu îndrăzneală: „Șefule, daca ai inima pură și curată vei ajunge acolo, iar dacă nu, vei muri pe drum”. A fost ca un fel de profeție, pentru că de îndată ce a ajuns în Atena ca să-și facă actele pentru plecare, a murit. I-au luat toți banii și au plătit o firmă care se ocupă cu înmormântări ca să-i ducă sicriul în orașul natal.

O viața trăită în părere de rău și în căință pentru păcatele noastre implică faptul că încercăm să ne ferim de păcatele făcute din voia noastră. Ar trebui să mergem cât mai des să ne spovedim păcatele pe care le facem din pricina multelor ispite cu care ne confruntăm zi de zi. Putem fi siguri că Dumnezeu Își va arăta mila Sa față de noi, dacă intențiile noastre sunt sincere. Însă cei care păcătuiesc crezând că mai târziu, la bătrânețe, se vor căi de păcatul lor, greșesc, crezând că vor primi de la Dumnezeu ajutorul Său în mod obligatoriu. Numai gândul de a amâna spovedania sau de a nu ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului ar însemna că noi suntem împăcați cu păcatele care ne stăpânesc, adică le acceptăm în viața noastră, dar și cu stilul nostru de viața care de multe ori este greșit, și nu avem nevoie de mila și ajutorul lui Dumnezeu. De aici rezultă faptul că noi păcătuim cu bună știință. Pentru a urma exemplului dat de Mântuitorul Hristos trebuie să fim atenți în toată vremea și cu luare aminte la toate păcatele noastre. Trebuie să Îi cerem ajutorul mereu, ca El să ne călăuzească spre viața cea veșnică în Împărăția Sa.