Conform învățăturii Vechiului Testament, prin porunca a doua din Decalog, Biserica ne atenționează că orice formă de idolatrie sau de plăcere păcătoasă, ca substituire a prezenței lui Dumnezeu Cel adevărat, va fi pedepsită. Aceste păcate, idolatria și plăcerea păcătoasă, descrise încă din Vechiul Testament, cunosc o gamă variată de forme în postmodernism, de care nici nu suntem conștienți că există[1], ateism, pietism, bigotism, fanatism, precum și toate păcatele ce afectează pofta trupească, dar și alte forme de credință alterată și încheind cu pseudo-credințele ce au la bază influențe orientale, bazate pe hinduism, budism, superstiții, horoscop, satanism, spiritism etc… Toate acestea au ca scop îndepărtarea omului de Dumnezeu, Izvorul vieții și al adevărului.

În conștiința străveche era sentimentul că Dumnezeu îi pedepsește pe oameni doar pentru păcatele părinților. Astăzi, știința constată că păcatele părinților pot aduce suferință copiilor, deoarece aceștia pot transmite o „genă alterată” biologic și spiritual. Astfel, nimeni nu știe cum aceste defecte pot fi transmise din generație în generație. De aceea, păcatele înaintașilor pot lăsa urme arborelui genealogic. Acest „bagaj genetic” nu are informații referitoare doar la trup, ci și la sufletul omului[2], putând astfel „moșteni” păcatele. Pe de altă parte, să nu uităm că Dumnezeu se „milostivește până la al miilea neam pentru cei care-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Ieșirea 20, 6), deci acest aspect este reversibil în cazul celor ce ascultă și împlinesc voia Lui.

Ceea ce moștenim de la protopărinți este starea umană de păcătoșenie ce decurge din generație în generație. Însă, pe lângă urmările acestui păcat, așa după cum ne arată în special Vechiul Testament, se moștenesc și unele păcate ale părinților biologici, după cum spune psalmistul David: „Întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.” (Psalmul 50, 6). Acesta stare a stricăciunii, totdeauna pornită spre rău, spre pătimire, prin caracterul accidental al voii libere, este dată de posibilitatea păcatului. Din punct de vedere etic, ca principiu general, creștinismul îndeamnă pe părinți la răspundere maximă pentru sănătatea sufletească și trupească a copilului. În acest sens, este bine de urmărit în paralel recomandările Bisericii cu cele medicale. Căsătoriile consangvine, bolile cu transmitere sexuală, alcoolismul, fumatul și narcomania stau la baza degradării umane, încă din epoca antică[3].

(Pr. Florin Georgescu)