„Frate, nu ţi-am spus decât atât să faci! Nu te descuraja!” Lupta mare este să fie în fiecare zi prezent, în fiecare clipă, dacă se poate. Nu o să se poată. Dar lupta este să se poată.

Pentru că v-o spun şi ca duhovnic: când ştiu că printr-o vorbă aşa de simplă se salvează pentru totdeauna fiinţa asta care vine şi se spovedeşte cu lacrimi sau, în sfârşit, cu evlavie, desigur că îmi dau seama de momentul mare pe care îl trăieşte, momentul acesta al spovedaniei... Dar aceasta se poate răsfrânge la un neam întreg, pentru că neamurile, ştie Dumnezeu (Psalmul 9, 19-20; Matei 25, 32), vor veni la judecată. Însă fiecare persoană va veni cu răspunderea ei, va avea răspundere şi va fi întrebată de faptele ei. Fiecare om, care de fapt reprezintă o lume întreagă. Să nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea. Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spunea: „Acestea se cădea să le faceţi şi acelea să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23).

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre Spovedanie și Împărtășanie, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 23-22)