Cel dintâi Pedagog se adaptează la interlocutorii Săi, la mentalităţile lor, la modul lor de a concepe viaţa şi invită la a merge mai departede graniţa transmiterii unor învăţături iniţiind frumosul dialog, între om şi Fiul Omului. „Ce vi se pare...?”, este una dintre frumoasele invitaţii la dialog.

A înţelege astăzi parabolele lui Hristos presupune a intra într-un dialog cu El, fără a ne izola de situaţiile în care ne aflăm. Altfel spus, suntem invitaţi să vedem situaţii reale cu ochi noi, cu ochi cu care Însuşi Hristos vedea situaţiile din timpul Său[1]. Pentru a înţelege pe deplin aceste parabole, nu ajunge numai să ne întrebăm în legătură cu ceea Hristos a intenţionat să ne transmită, ci trebuie să înţelegem şi modul în care Hristos ne vorbeşte. În felul acesta, parabolele devin un mijloc de acces la Însuşi Hristos, la Persoana Sa[2] şi în perfect acord cu cu El Însuşi, cu esenţa a ceea ce voia să transmită şi evident cu nivelul de receptivitate al auditoriului[3]. 

De aceea şi diferenţierea poziţiei lui Iisus faţă de cei indiferenţi şi faţă de aceia care se aflau aproape de El. La întrebarea de ce Iisus vorbea în parabole, răspunsul vine chiar de la Domnul şi este foarte diferit în felul în care a fost păstrat de cei trei Evanghelişti sinoptici: vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. (Matei 13, 10-12), Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, (Matei 4, 11-12), Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă (Luca 8, 10). Iisus nu sileşte conştiinţele, nici nu impune idei, nu face propagandă, ci propovăduieşte şi dialoghează cu ei. Acesta este un act de dreptate. El aşteaptă să odrăslească în ei cuvântul, să se maturizeze propria lor hotărâre şi voinţă. Şi acest lucru este un act de înaltă filantropie duhovnicească; în parabole coexistă dreptatea şi iubirea de oameni[4].

Mulţi s-au întrebat de ce Iisus a folosit metoda parabolei pe o scară atât de largă pentru a-Şi expune învăţătura şi adevărurile Sale. Cu siguranţă, în cazul Noului Testament, atunci când sunt reţinute parabolele, nu este vorba despre o simplă metodă pedagogică pe care Iisus o alege pentru a-Şi expune învăţătura, ci despre faptul că, deoarece Se adresa unor oameni simpli, crescători de animale şi agricultori, limbajul parabolic, cu imagini luate din viaţa de fiecare zi, a devenit cel mai adecvat mijloc pentru o înţelegere şi o comunicare mai adâncă. Era o lume diferită de a noastră. În lumea noastră ideatică de astăzi, comunicăm şi ne înţelegem între noi de obicei prin concepte, prin termeni şi idei. Lumea din epoca lui Iisus era o lume care se exprima mai mult prin simboluri, prin reprezentări, prin imagini şi mituri. Era mai uşor atunci ca mesajele să ajungă adânc în inimile oamenilor, să îi mişte şi să le provoace imaginaţia cu imagini vii, luate din natură şi din viaţă.

Dincolo de toate acestea, însă, parabola este şi un act de iubire de oameni a lui Dumnezeu. El se coboară la nivelul lor şi acceptă limbajul lor şi lumea lor. Cuvântul lui Dumnezeu ia veşmânt omenesc şi, bineînţeles, veşmântul vieţii simple de fiecare zi. Tainele lui Dumnezeu devin adevăruri ale realităţii istorice. Parabola este, în plus, şi un act de încredere în om. Parabola este deschisă din firea ei, aşa cum este viaţa însăşi. Şi adevărul purtat în ea este pus în inimile oamenilor întocmai ca sămânţa într-un pământ fertil, pentru a-şi da roadele. Parabola nu meşteşugeşte niciodată adevărul, nu îl încuie în scheme şi idei. Nu îl susţine înfocat, propagandistic, şi nu îl impune cu forţa. Nu îl face, adică, slogan şi ideologie. Parabola are capacitatea de a descoperi adevărul, dar totodată şi de a-l ascunde. Ea este oferită, dar înţelegerea ei depinde şi de receptivitatea celor ce o primesc. Sămânţa se aruncă întotdeauna pentru însămânţare, dar rodirea depinde şi de calitatea pământului. Iisus preferă să îi înveţe pe oameni prin parabole deoarece, din firea ei, parabola îl cheamă pe ascultător la o participare personală pozitivă. (Pr. Cătălin Fotache, preot slujitor la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Țicău, Iași)