Paraclisul Cununii de spini – Biserica Sfântului Mormânt
Acest paraclis se află în imediata apropiere a locului răstignirii, la numai câțiva metri de Paraclisul lui Adam.
În centrul paraclisului, sub Sfânta Masă se află un stâlp de granit care a fost găsit în vechime în Pretoriu și, atunci când acesta a intrat în stăpânirea musulmanilor, a fost mutat de creștini în locul în care se află astăzi.
Potrivit relatărilor evanghelice, atunci când Hristos Se afla în Pretoriu, soldații romani L-au îmbrăcat cu o mantie roșie și, „împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap” (Matei 27, 28-31; Marcu 15, 16-20; Ioan 19, 2-3). Deci, în amintirea acestui fapt, a fost făcută o cunună din cei mai tari spini din Palestina și așezată într-o raclă specială. Această raclă, care se află în dreapta Sfintei Mese, este asemenea celei de pe Golgota și poartă această inscripție: Și împletind o cunună de spini I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie.
Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene ale judecății lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu, și astăzi din lemnul icoanelor se poate observa cum sângele încă mai curge din picioarele și fruntea lui Iisus. În Vinerea de dinainte de Paști, mulți credincioși își alipesc urechea de sfânta masă de marmură care încadrează stâlpul de granit și pot auzi sunetul suferințelor. Mulți creștini aud aici loviturile biciului, precum și bătăile ciocanului care au bătut cuiele în mâinile și în picioarele lui Iisus.
Ierihon – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Mănăstirea catolică „Pater Noster” („Tatăl Nostru”) – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro