Monahi români nevoitori în Sfânta Cetate – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Ne deșteptăm dis-de-dimineață și, asemenea femei-lor mironosițe, mergem mai întâi să ne închinăm la Biserica Sfântului Mormânt și să aducem laudă Mântuitorului.

După ce facem obișnuitele rugăciuni și sărutăm Piatra Golgotei, Piatra Ungerii și Mormântul Domnului, vizităm Mănăstirea Sfânta Melania și chiliile unde se nevoiesc călugărițe românce în cadrul Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim.

Iată-ne la poarta Mănăstirii Sfânta Melania. Este o poartă mică, metalică, ce are deasupra inițialele O.T. (O Teos = Dumnezeu) întâlnite la toate mănăstirile ortodoxe grecești din Țara Sfântă. Sunăm. O maică firavă, ca de 75 de ani, cu chip smerit și plin de evlavie, ne deschide. Spre mirarea noastră aflăm că este româncă, din Iași, și vorbește o limbă curată, cu accent moldovenesc. O cheamă maica Parascheva. „De câți ani ai venit la Ierusalim, maică Parascheva?” întrebăm noi. „Din anul 1931 am venit, părinților”, ne răspunde bătrâna. „Aveam numai 22 de ani. Eram mireancă. Ardeam cu inima să mă închin la Mormântul Domnului și să-mi dăruiesc viața lui Hristos. Am rămas la Mănăstirea Sfânta Melania Romana. După trei ani m-am călugărit și am făcut doisprezece ani ascultare de portăriță. Chilia mea era deasupra porții…”.

„Câte călugărițe sunteți aici, maică Paraschevă?” „Când am venit eu erau peste cincizeci de călugărițe, dintre care cincisprezece românce. Acum am rămas doar 20 de călugărițe bătrâne, dintre care 15 grecoaice și 5 românce. Nu avem nici o călugăriță tânără. Nu știm cine va rămâne aici după noi…”.

Maica Parascheva ne conduce în biserică să ne închinăm. Ni se spune că nu au preot slujitor. De aceea nu are cine să facă slujba. Liturghia se face numai în sărbători, când vine un ieromonah de la Patriarhie. Biserica este foarte mică și curată. La subsolul ei se află o altă biserică simplă, un mic paraclis pe mormântul Cuvioasei Melania Romana. Ne închinăm și aici și aprindem câteva lumânări. Mormântul Sfintei Melania se vede înălțat în partea de nord, cu un metru mai sus de par-doseală. Pe el scrie: „O tafos tis Agias Melanias”. Moaștele Cuvioasei Melania au fost răpite de cruciați („stavrofori”), în secolul al XII-lea și duse la Roma, în patria natală. Ziua ei de pomenire este 31 decembrie.

Din paraclis coborâm, cu lumânări în mână, câteva trepte de piatră mai în adâncul pământului, în peștera unde s-a nevoit Cuvioasa Melania. Este o încăpere întunecoasă și mică de 1,30/4 metri, scobită în stâncă de piatră. Aici a stat închisă de bună voie zeci de ani, în post și rugăciune, Sfânta Melania Romana, vrednica mireasă a lui Hristos și aleasa povățuitoare a călugărițelor. Era de neam mare, din vechea capitală a împărăției romane. După căsnicie a născut doi copii. Apoi, murindu-i copiii și soțul, s-a retras departe de patrie, lângă Mormântul Domnului, unde a petrecut mulți ani în aspră nevoință, adunând zeci de ucenice în jurul ei, pe care le creștea în frica de Dumnezeu. Ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat la cele veșnice, lăsând în urmă o mică obște de călugărițe care dăinuie până în zilele noastre.

Ne închinăm în peștera Cuvioasei Melania, îi cântăm troparul „Întru tine, maică, cu osârdie…”, sărutăm mormântul și lanțul cu care se încingea, care atârnă în perete, apoi ieșim în curte. Maicile duc viață de sine. Printre maicile românce întâlnim și pe maica Parascheva în vârstă de 75 de ani, de loc din Bârlad, croitoreasa cea mai bună a Patriarhiei din Ierusalim. Este o călugăriță blândă și foarte evlavioasă. Apoi maica Cleopatra, de 90 de ani, greu bolnavă, pe care o îngrijește maica Filoteia, amândouă cu metania din Mănăstirea Celic-Dere, Tulcea.

Mergem și la maica Magdalena, cea mai tânără dintre ele. Este o vrednică călugăriță româncă din Iași, modestă, harnică, evlavioasă și croitoreasă îndemânatică. Ea coase haine și veșminte, culioane și potcape pentru mulți călugări, preoți și episcopi din Țara Sfântă. Chilia maicii Magdalena este plină cu haine cusute. Are ca ajutor o ucenică bătrână, arăboaică creștină, cu care vorbește limba arabă curent. Văzându-și chilia umplută cu atâția călugări și frați români, maica Magdalena își umezește ochii de lacrimi, ne spune că are frați și surori în țară, că unii dintre ei au vizitat-o, că, deși îi este dor de țară și de rude, nu a mai fost acasă de peste 50 de ani, de când a venit la Ierusalim. Mulțumim maicii Magda-lena pentru dragoste și plecăm cu gândul la aceste cinci fiice ale Bisericii Ortodoxe Române, care se nevoiesc la Mormântul Domnului de peste 50 de ani.

Trebuie să reținem că în jurul Sfântului Mormânt au trăit și s-au nevoit, de-a lungul secolelor, zeci și zeci de călugări români dintre cei mai cuvioși. Dar toți au fost nevoiți să trăiască pe lângă greci și ruși, din lipsă de mănăstiri românești la Sfintele Locuri, având multe de suferit printre străini. În prezent mai sunt în viață și se nevoiesc în Țara Sfântă încă vreo 15 călugărițe românce, bătrâne, venite aici de peste 50 ani. Dintre acestea, cinci sunt la Mănăstirea Sfânta Melania, câteva sunt de sine, în cadrul Patriarhiei Ortodoxe, șase la Mănăstirea Eleon și două sunt la Ierihon.

Sunt și ele 15 lumânări de ceară aprinse la Sfintele Locuri, 15 candele de fecioare înțelepte, 15 turturele din România, care s-au înstrăinat pentru dragostea lui Hristos și se roagă la Sfântul Mormânt pentru ele, pentru țară, pentru toată lumea!

Aflăm de la părinții și maicile din țară că, în „Frăția Sfântului Mormânt” a trăit timp de 40 de ani un uitat ierodiacon român, numit Veniamin Trifan. Era cu metania de la Schitul Buluc, județul Vrancea, ucenicul Arhimandritului Casian Caraba, duhovnic în Mănăstirea Sihastru-Adjud. A plecat la Sfintele Locuri prin 1932 și s-a stabilit ca portar la Biserica Sfântului Mormânt. Patruzeci de ani a petrecut aici Părintele Veniamin Trifan, departe de ai săi. A fost, pe rând, portar și paraclisier la Biserica Învierii și a stat mulți ani de veghe la Mormântul Domnului. O lumânare nestinsă, o candelă românească aprinsă pentru Hristos aici, în Ierusalim! A fost ierodiacon și a murit curând la Mănăstirea Sfântul Sava. Au mai fost și alți călugări români viețuitori la Sfântul Mormânt, dar s-a uitat numele lor. Ieșim și pornim către alte candele românești, care ard pentru Hristos aici în Ierusalim.

Intrăm în cartierul grecesc situat alături de Sfântul Mormânt, în partea de vest. Aici se află sediul Patriarhiei Ortodoxe. Aici este și „Frăția Sfântului Mormânt”, unde locuiesc cei peste 60 de călugări, ieromonahi, arhimandriți și episcopi, care formează comunitatea Bisericii Ortodoxe din Țara Sfântă. Aici se află peste 20 de biserici mici numite paraclise și zeci de chilii, de altfel destul de sărăcăciose, unde trăiesc părinții slujitori. În acest cartier din preajma Sfântului Mormânt se nevoiesc și câteva călugărițe românce, cu nădejdea în mila lui Dumnezeu.

Prima călugăriță româncă pe care o întâlnim aici este maica Evghenia, în vârstă de peste 70 de ani, plină de dragoste creștină și dornică să vorbească cu pelerini din țara mamă. Maica Evghenia este de loc din Moldova. A fost din tinerețe viețuitoare la Schitul Valea Neagră –Vrancea. Apoi, împreună cu alte călugărițe, s-a stabilit la Mănăstirea Sfânta Melania. Aici s-a călugărit. În prezent este o foarte bună croitoreasă pentru slujitorii Sfântului Mormânt. Coase veșminte și haine preoțești. După ce stăm puțin în chilia maicii Evghenia, suntem conduși la alte două maici, surori, maica Magdalena și maica Eufimia. Ambele sunt surori de o mamă, de loc din Bârlad. Au venit ca simple închinătoare la Ierusalim, de peste 50 de ani, și s-au călugărit aici. În prezent au aproape 70 de ani și se nevoiesc în două chiliuțe personale, alături de Sfântul Mormânt, îndeletnicindu-se cu rucodelie călugărească și cu sfânta rugăciune. Zi și noapte sunt nelipsite de la slujbele din Biserica Sfântului Mormânt.

La mică distanță de ele se nevoiește maica Mardaria Ciobanu, de loc din județul Botoșani, cu metania din Mănăstirea Agafton. A venit la Ierusalim de aproape 50 de ani și a trăit la mai multe mănăstiri din Țara Sfântă. Acum are peste 75 de ani și se nevoiește într-o foarte sărăcăcioasă chilie, alături de biserica românească „Sfântul Mihail”. Maica Mardaria este o bună gazdă și călăuză pentru pelerinii români veniți la Sfintele Locuri. Este un suflet râvnitor pentru Dumnezeu. Alături de ea locuiesc alte două călugărițe românce. Ambele sunt bătrâne și bolnave. Pe acelea nu le-am putut vizita. Am vorbit cu fiecare din aceste patru maici românce. Sunt pline de râvnă pentru Casa Domnului, pentru Hristos, pentru mântuire. Zi și noapte le vezi îmbrăcate în negru la Biserica Sfântului Mormânt, la mormântul Maicii Domnului, în Ghetsimani, la celelalte biserici ortodoxe. Se roagă, aprind lumânări, fac colivă, lucrează veșminte preoțești, sărută Mormântul dătător de viață al lui Hristos și zăbovesc toată viața în așteptarea Mirelui. Păcat că nu știm mai multe despre nevoința duhovnicească a acestor fiice ale neamului și Bisericii românești de la Ierusalim. Dar ele sunt fericite, deși trăiesc în lipsă și în străinătate aici, departe de țară, dar aproape de Mormântul Domnului.

Maicile ne conduc la biserica românească „Sfântul Mihail” din Ierusalimul Vechi, care a fost un timp schit și metoc pentru pelerinii veniți din țară.

Biserica Sfântului Mihail este zidită de câțiva români, pe la începutul secolului XIX, prin dania unor pelerini din țară cu dare de mână, în locul altei biserici românești mai vechi, împodobind-o cu icoane, veșminte, candele și toate cele de nevoie cultului. Biserica forma un mic metoc de găzduire a pelerinilor români ce veneau la Mormântul Domnului, fiind prevăzută alături și cu câteva camere sau arhondaric de găzduire. Multă vreme a fost aici și câte un ieromonah slujitor din țară care săvârșea zilnic sfintele slujbe în limba română. Biserica Sfântul Mihail este singura biserică zidită de români în Ierusalim, care funcționa în secolul XIX. Ea formează al doilea lăcaș de cult românesc din Țara Sfântă, după Mănăstirea „Schimbarea la Față” de pe Tabor. Pe la începutul secolului nostru, nemaiavând slujitori din țară, biserica Sfântul Mihail a intrat în posesia Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim. În prezent slujește aici câte un preot de la Patriarhie, mai ales la marile sărbători. Biserica este numărată printre cele douăzeci de paraclise patriarhale din cartierul grec al Ierusalimului Vechi.

Intrăm toți în mica biserică românească și ne închinăm cu evlavie în sfântul altar. Admirăm icoanele vechi, foarte frumos pictate. Biserica este curată și plină de bună mireasmă, ca un chivot. Facem o ectenie în limba noastră și ne rugăm pentru țară și Biserică, pentru toți oamenii de pe pământ. Apoi cântăm câteva tropare, „Lumină lină”, și încheiem cu condacul „Apărătoare Doamnă”. Iată un sfânt lăcaș românesc, aici lângă Mormântul Domnului. Un loc de reculegere și de popas pentru pelerinii din țară. Un altar de jertfă, zidit și slujit de călugări români.

Pe pavajul din jurul bisericii observăm lespezi de piatră pe care sunt săpate cu dalta, în caractere chirilice și latine, nume de pelerini români, călugări, donatori și hagii din secolul XIX, care s-au închinat la Mormântul Domnului și au poposit în acest metoc românesc.

Facem trei închinăciuni, cerem ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail, mulțumim maicilor românce care ne-au însoțit prin Ierusalimul Vechi și plecăm spre cămin prin Porta Nova.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 220-226)

De la același autor

Ultimele din categorie