Într-o zi, i-am mărturisit Părintelui:

‒ Părinte, mă enervez foarte repede.

‒ Bun lucru e mânia!

Crezând că glumeşte, l-am întrerupt:

‒ E bun lucru?

‒ Fireşte! Dumnezeu a pus mânia în noi. Ea este nervul sufletului. Este putere. Ne-a dat-o Domnul ca, prin ea, să luptăm împotriva patimilor şi a diavolului. Aceasta este întrebuinţarea corectă a mâniei. Luăm această putere de la diavol şi o dăm lui Hristos. Dăruieşte-te lui Hristos cu forţă, cu nerv!

Altădată, în timp ce îi vorbeam despre ceva anume, mi-a zis:

‒ Văd că un frate e foarte pornit împotriva ta, ca o fiară gata să te sfâşie. (Aşa era, dar eu nu voisem să-i vorbesc despre asta.) Să nu-i zici nimic. Ne vom ruga, iar Dumnezeu îl va îmblânzi. Crezi asta?

‒ Cred.

‒ Numai Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor. Noi, oricâte am spune, nu putem face nimic.

‒ Dar el de ce se poartă aşa, Părinte? De ce face acestea?

‒ Sst! Nu vorbi! Nu pot să-ţi spun. Tu numai roagă-te!

(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 207-208)