Părintele Boris Lizo s-a născut la 11 mai 1901, în familia unui muncitor din localitatea basarabeană Recea, județul Lăpușna. După școala primară, tânărul Lizo urmează Seminarul Teologic Superior de la Chișinău. La 11 aprilie 1927 este hirotonit de către Arhiereul-vicar Grigorie Leu pe seama Parohiei Rediu-Tătar, județul Iași. În august 1935 este numit slujitor la Parohia Arama, comuna Coarnele Caprei, județul Iași. Aici a finalizat construcția bisericii care, mai apoi, avea să devină a Parohiei Coarnele Caprei. Pentru a nu mai fi acuzat de către primarul localității în care locuia (Coarnele Caprei, sat Arama) că posedă „material comunist”, în 1937 părintele Lizo intră în Partidul Național Creștin. Părintele nu va activa în acest partid, deoarece câteva luni mai târziu a fost interzis prin legea partidelor politice adoptată de regimul carlist. După instaurarea guvernării național-legionare, părintele Lizo este obligat să intre în Mișcarea legionară, după cum avea să mărturisească în ancheta Securității: „Instructorul legionar care a venit de la plasa Târgu Frumos mi-a dat directiva să îndeplinesc funcția de șef de garnizoană legionară în comuna Coarnele Caprei, pentru motivul că eram intelectual și mă puteam preocupa de pregătirea membrilor legionari”.

După începerea războiului, părintele Lizo a luptat pe frontul misionar creștin din Est, în calitate de confesor militar. În martie 1944 se refugiază la Broșteni, județul Argeș, iar un an mai târziu revine la parohia sa. În iunie 1950 se transferă la Valea Satului, județul Iași. Ca unul care cunoscuse ororile comunismului bolșevic, părintele Lizo avea să se manifeste în nenumărate rânduri împotriva regimului instaurat după august 1944. Încă din noiembrie 1944, organele de represiune consemnau din predicile părintelui Lizo: „Tot ce se clădește fără credință sub regimul comunist se va dărâma, fiindcă lipsește credința în Dumnezeu”. Astfel de atitudini, alături de cele prin care părintele refuza ca de la amvon să încurajeze credincioșii să se înscrie în colhoz, i-au atras arestarea. La 1 august 1950 a fost reținut „pentru anumite cercetări” și trimis în ancheta Securității Iași. Era acuzat de „instigare publică printre populație pentru a nu intra în colectiv”. Prin Sentința nr. 136 din 10 februarie 1951 a Tribunalului Militar Iași, părintele Lizo a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare corecțională pentru delictul de „instigare publică” (art. 327 Codul Penal). Ulterior, prin Decizia nr. 1373 din 4 mai 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție, pedeapsa i-a fost redusă la 10 luni închisoare corecțională. A cunoscut închisorile de la Iași (noiembrie 1950), Jilava (martie 1951), Aiud (martie 1951) și colonia de muncă Poarta Albă (aprilie 1951). A fost eliberat la 8 august 1951 de la Poarta Albă. La 14 august 1951 a solicitat numirea provizorie în parohia în care slujise înainte de arestare, până la clarificarea situației sale în Consistoriul eparhial. Prin Hotărârea nr. 16 din 20 septembrie 1951 a Consistoriului eparhial, părintele Lizo a fost pedepsit cu „oprirea de la săvârșirea celor sfinte pe patru luni” de la data eliberării, dar cu suspendare. Astfel, a fost reabilitat și reîncadrat la parohia sa. În mai 1953 este transferat la Parohia Oniceni, județul Neamț, iar în iulie 1954 revine la Arama. De această dată construiește casa parohială. După experiența carcerală a înțeles că singura modalitate demnă de a sluji în continuare este prin discreție totală. Totuși, în 1958, regimul declanșa un nou val de arestări, motivat mai ales de procesul care decurgea foarte greu. Iar vinovat în Coarnele Caprei a fost găsit părintele Lizo. I s-a confecționat un trecut politic legionar, s-au strâns mai multe delațiuni împotriva sa, numai ca să-l acuze de conspirație împotriva regimului. La 21 martie 1959 a fost reținut și trimis la ancheta Securității din Iași. Pentru „a recunoaște” învinuirile, a fost maltratat fizic atât de mult încât nu mai avea puterea să semneze procesele verbale de interogatoriu. Nici la ancheta de la Securitate și nici la proces nu a recunoscut nimic. Cu toate acestea, prin Sentința nr. 378 din 26 mai 1959, Tribunalul Militar Iași l-a condamnat la 22 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Iași (1959) și Aiud (din octombrie 1959). A fost eliberat la 31 iulie 1964 de la Aiud. La 14 august 1964, prin decizia Permanenței Consiliului Eparhial Iași a fost numit la Parohia Comănești, județul Botoșani. Doi ani mai târziu, este mutat la Parohia Gorbănești, același județ, în scopul combaterii sectarismului.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 101-103)