Cezar Andronic s-a născut la 20 iulie 1902, în familia unui învățător din Călugărenii de pe Valea Bistriței, județul Neamț. A urmat Seminarul teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman (1924) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1934). A fost hirotonit preot la 13 septembrie 1925 pe seama parohiei Galu, din comuna Poiana Teiului, județul Neamț. Trei ani mai târziu, pe părintele Andronic îl găsim în comitetul de inițiativă pentru ridicarea unei biserici în cartierul Gara Veche din Piatra Neamț, care aparținea de Parohia Vânători „Adormirea Maicii Domnului”. Împreună cu credincioșii din această parte a orașului nemțean, reușește dobândirea unei suprafețe de teren, strângerea unor materiale de construcție și începe zidirea unei case parohiale. Însă, din cauza greutăților întâmpinate, lucrările se opresc aici, părintele Andronic slujind la Parohia Vânători. La 1 octombrie 1946, părintele este numit paroh la biserica „Sfântul Gheorghe” din Piatra Neamț.

După instalarea regimului comunist, a fost arestat la 23 aprilie 1945 pentru o lună, sub suspiciunea de „activitate legionară”. Tot pentru o astfel de culpă a fost arestat la 15 mai 1948. De această dată, era considerat membru al unui „grup legionar subversiv” anticomunist, din care mai făceau parte intelectuali și funcționari din Primăria Piatra Neamț. Era acuzat de sprijin financiar oferit celor din închisori, dar și pentru faptul că ar fi primit jurământul de luptă anticomunistă în biserica „Sfântul Gheorghe”. A fost anchetat în condiții extrem de dure la Piatra Neamț și, mai ales, la Suceava.

La 22 martie 1949, prin Sentința nr. 353, a fost condamnat de Tribunalul Militar Iași la 12 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Ulterior, la recurs, prin Decizia nr. 3137/1950 i-a fost redusă pedeapsa la 7 ani de temniță grea. După condamnare a fost mutat la penitenciarul Aiud.

La 13 mai 1955 a fost eliberat din penitenciar. Conform Deciziei MAI nr. 5648 din 23 aprilie 1955, a fost trimis, pentru 12 luni, cu domiciliu obligatoriu la Răchitoasa, județul Ialomița. După trei luni de ședere în domiciliul impus de autoritățile comuniste, părintele Andronic se îmbolnăvește, fiind internat în spitalul din Țăndărei. Revine în domiciliul obligatoriu ca inapt pentru muncă, din cauza unui început de paralizie a mâinii și piciorului stâng, fiind întreținut de către colegii de suferință. Din acest motiv, prin Decizia MAI nr. 6326 din 19 aprilie 1956, i se fixează un domiciliu obligatoriu la Piatra Neamț.

Prin Hotărârea nr. 9 din 28 octombrie 1955 a Consistoriului Eparhial Iași, părintelui Andronic i se aplica pedeapsa pentru lipsă de la parohie, prin „pierderea dreptului de a fi ridicat la un grad ierarhic superior sau administrativ”, cu dreptul de reintegrare. În februarie 1957, această pedeapsă a fost prescrisă, deoarece faptele condamnate de justiția statului comunist nu erau calificate ca „delicte continue”. După decizia din consistoriu, părintele Andronic a fost reîncadrat în slujire la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Piatra Neamț. În 1971 s-a transferat la Parohia „Sfinții Voievozi” din Valea Viei, județul Neamț, de unde, în 1975, s-a retras la pensie.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 29-30)