Este necesară rânduiala postului?

Aceia care în deplină cunoștință de cauză trec cu vederea problema postului, fără să aibă motive de sănătate, tare mă tem că nu se interesează în realitate de mântuirea sufletului lor.

Legiuitori!

Mi-a povestit odată gheronda: A venit odată un fiu al meu duhovnicesc și mi-a zis

- Știți, părinte, eu nu accept postul . Ce vrea să însemne postul?

I-am răspuns:

- Postul este o rânduială a Bisericii. A fost rânduit pentru prima oară în Rai. Profeții au postit, Moise a postit și el, ba încă și Domnul a postit, Apostolii, Părinții...Dacă urmărești să nu ții post și să ai aceste concepții, atunci să-ți schimbi duhovnicul! Așa i-am spus. Dacă totuși mi-ar fi spus: „Știți, părinte, accept postul așa cum îl rânduiește Biserica, dar nu pot să postesc atât. Voi încerca totuși ceva, poate voi reuși”, i-aș fi spus: „Te primesc, fiule, încearcă atât cât poți să răspunzi la ceea ce îndeamnă Biserica noastră”. Dar să-mi spună: „Nu accept postul!” Cine ești tu? Ce sunt acestea pe care le spui? Auzi colo!

Asemenea i-a răspuns și unuia care i-a spus la mărturisire că a considerat posturile ca fiind printre lucrurile mărunte și din această pricină nu le-a ținut „purtând de grijă să fie în regulă cu lucrurile esențiale ale credinței noastre”.

- Nu mai spune! Ai venit aici ca un păcătos care se pocăiește, ca să iei iertare de păcate sau ca un dătător de lege? Dacă e valabil primul lucru, nu poți considera postul printre elementele secundare ale vieții creștine. Dacă e valabil al doilea lucru, atunci nu ești ucenic al lui Hristos și nu pot să-ți citesc rugăciunea de dezlegare.

Un păcat grav

În postul Adormirii Maicii Domnului din 1967, își amintește un cuplu de fii duhovnicești ai lui, am fost găzduiți la o casă a unor rude și nu am postit, urmând rânduiala casei aceleia. Considerarăm faptul foarte firesc și ne-am iertat noi pe noi înșine. Ne-am dus apoi după puțin timp la mărturisire la gheronda, dar nu i-am făcut nici o referire la acest lucru. Am mărturisit alte lucruri. Ne-a citit rugăciunea de dezlegare și după aceea ne-am prins în discuții pe alte teme care ne interesau. Și cum discutam s-a întâmplat să-i spunem și că nu am postit. Am fi preferat atunci să se deschidă pământul și să ne înghită de rușinea pe care am avut-o, când ne-a spus foarte aspru:

- Socotiți că ați fost spovediți acum, când ați trecut sub tăcere un așa de mare păcat?

În eforturile insistente și de lungă durată a unor diferite cercuri ecleziastice secularizate pentru reconsiderarea și relaxarea rânduielilor Bisericii cu privire la post gheronda era absolut împotrivă. Zicea: Atât de mare este valoarea postului , încât chiar dacă ea nu ar fi încă consfințită de Biserică, ar trebui să fie impusă acum, și nicidecum n-ar trebui să desființăm sau să schimbăm cu ceva o rânduială consfințită de secole care a arătat atâția sfinți!

Post și patimi

Aceste cercuri secularizante folosesc încă și puncte de vedere patristice care, potrivit lor, diminuează însemnătatea postului pentru încercarea duhovnicească a credincioșilor, în contradicție cu ce a impus practica Bisericii. Așa, de pildă, fac referire la vederi ale părinților că postul este nefolositor când este însoțit de fariseica părere de sine, de clevetire, de calomnie, de ură a oamenilor sau răzbunare, ba încă și de lăcomia pântecelui și nemăsură la mâncare, fie ea și de post.

Potrivit lui Gheronda aceste poziții ale Părinților nu micșorează cu nimic valoarea postului. Dimpotrivă, o evidențiază și mai mult, de vreme ce o prezintă în opoziție cu atât de mari rele, precum cele de mai sus, care sunt oștite de diavolul, ca să facă postul nefolositor. Nicăieri Părinții nu spun că cei care sunt sloboziți din aceste rele și toți câți sunt împodobiți cu virtuțile opuse sunt liberi să nu postească.  Dar nici nu spun că cel care are aceste rele este de prisos să postească, ba încă și atunci este nefolositor postul.

Dimpotrivă, în acest caz, neținerea postului contribuie la împietrirea patimilor lor.