Părintele Ioan Podaru – Mărturisitor în temnițele comuniste

Ancheta desfășurată la București a fost sumară (2 pagini), ceea ce denotă faptul că pe responsabilii din Securitate nu-i interesa să alcătuiască un probatoriu incriminator împotriva părintelui Podaru, ci doar îndeplineau o formalitate ordonată politic.

Părintele Ioan Podaru s-a născut la 21 august 1911 în familia unor oameni simpli din satul Știrbăț (fost în județul Baia), comuna Chilișeni (astăzi, ambele în comuna Udești, județul Suceava). După absolvirea școlii primare în satul natal (1925), tânărul Podaru a urmat Seminarul Teologic din Dorohoi (1933) și, cu mari greutăți materiale (lucrând ca pedagog la Gimnaziul CFR din Pașcani), Facultatea de Teologie din Cernăuți (1937).

În anul 1936 primește darul preoției, ajungând să slujească la noua Parohie „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Soci, comuna Miroslovești, județul Iași. Aici a slujit până în 1942, când s-a transferat la Parohia „Sfântul Gheorghe” din cartierul pășcănean Fântânele. La 25 iulie 1941 este detașat la Parohia „Sfinții Voievozi” din Cristești (lângă Pașcani), un an mai târziu fiind numit chiar paroh. A reparat vechea biserică de la 1657, afectată de bombardamentele sovietice din anul 1944.

Primele interacțiuni cu organele de represiune datează din perioada antonesciană. Cunoscut în scriptele Jandarmeriei Române ca fost membru al Mișcării legionare, după rebeliune, în martie 1941, părintele Podaru este interogat pentru că, la o întâlnire, ar fi spus că legionarii au constituit „echipe ale morții” pentru asasinarea generalului Ion Antonescu. La vremea aceea, astfel de zvonuri circulau în întreaga țară, dar afirmația era convingătoare în urma denunțului făcut tot de către un preot. Ancheta Jandarmeriei se încheie prin clasarea pronunțată de Parchetul Militar Iași.

Următoarea interacțiune cu organele de represiune s-a consumat în anul 1952. Suspectat că „poartă discuții dușmănoase cu elemente legionare” din localitate, la 15 aprilie 1952, părintele Podaru este arestat de Securitatea din Pașcani. La percheziția domiciliară i se reține un exemplar al Statutului Partidului Național Liberal (fusese făcut preot cu sprijinul unui politician liberal). Ancheta desfășurată la București a fost sumară (2 pagini), ceea ce denotă faptul că pe responsabilii din Securitate nu-i interesa să alcătuiască un probatoriu incriminator împotriva părintelui Podaru, ci doar îndeplineau o formalitate ordonată politic. În schimb, este caracterizat de anchetatori destul de cinic: „Dă dovadă că e mare bandit; nu a recunoscut; în fața anchetei a căutat să mintă și să ascundă activitatea sa banditească”. Astfel, prin Decizia MAI nr. 670/ 1952, părintele Podaru a primit o condamnare administrativă de 24 luni.

A cunoscut coloniile de muncă de la Peninsula (noiembrie 1952), Galeșu (august 1953), Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzești (august 1953) și Onești (septembrie 1953).

La 13 mai 1954 este eliberat din colonia Onești. Se întoarce în parohia sa. Înțelege că, pentru a sluji în continuare, trebuie să coabiteze cu puterea locală. Ajută la colectivizare și, cu ajutorul credincioșilor, reușește să repare biserica parohială, a cărei turlă de pe naos se prăbușise. Nu i se acceptă să ridice din nou turla, ci doar o boltă din beton, pentru a nu umbri realizările socialismului din Cristești, dar pictează biserica, slujind credincioșilor săi până în anul 1988.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 126-127)

De la același autor

Ultimele din categorie