Părintele Iulian Sauciuc s-a născut la 20 iulie 1983, ca primul copil al familiei Adelina şi Mircea Sauciuc. Au fost doi copii la părinţi, Iulian şi Ecaterina, care s-a născut nouă ani mai târziu.

Pruncul Iulian a fost botezat în credinţa ortodoxă în biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli „Mihail şi Gavriil” din localitatea Cordun-Flămânzi, de către părintele Dumitru Becllecciu.

După absolvirea clasei a VIII-a la şcoala generală din localitatea Flămânzi, influenţat fiind de cei doi unchi ai săi, Arhimandritul Benedict, stareţul Mănăstirii Neamţ, şi monahul Antonie, dar şi de părinţii lui, care de mic îl purtau pe la toate mănăstirile din Moldova Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în perioada 1998-2004 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal ,,Sf. M. Mc. Gheorghe’’ din Botoşani.

După examenul de bacalaureat, în ziua Sfântului Apostol şi Evanghelis Ioan, la 26 septembrie 2004, s-a căsătorit cu domnişoara Ionela-Mirela Iftimi, din municipiul Botoşani, pe care a cunoscut-o încă din anul I de seminar, cununia lor fiind oficiată de părintele Gheorghe Grigoraş în Biserica Rossetti din Botoşani, având ca naşi de cununie pe Cristina Mihaela şi Constantin Patacă, preotul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” - Bălcescu II.

După primirea Tainei Sfintei Cununii, la 14 noiembrie 2004, în ziua Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Neamţ, iar la 21 noiembrie 2004, la Intrarea în biserică a Maicii Domnului, a fost hirotonit preot în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pe seama Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Cuviosul Gherasim de la Iordan” din localitatea Buda, comuna Coşula, Protopopiatul Botoşani, ctitoria părintelui arhimandrit Gherasim Curaciuc de la Mănăstirea Putna; ambele hirotonii au fost săvârşite de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Încă de la numirea sa ca preot în această parohie a coordonat activităţile pastoral-misionare şi pe cele administrativ-gospodăreşti într-un mod exemplar. Aşa se şi explică faptul că, doi ani mai târziu de la numirea sa ca paroh, la 2 iulie 2006, când Biserica îl prăznuieşte liturgic pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, s-a făcut sfinţirea bisericii, prilej cu care i s-a acordat rangul de iconom stavrofor.

Între anii 2004-2006, întrucât nu a reuşit să ia examenul de admitere la teologie, concurenţa la acea dată fiind destul de mare, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi, pe care le-a întrerupt în anul 2006 odată cu intrarea la Facultatea de Teologie ,,Dumitru Stăniloae’’ din Iaşi, fiind declarat licenţiat în teologie patru ani mai târziu, în 2010, cu lucrarea: „Practici necanonice şi neliturgice legate de înmormântare şi de pomenirea celor adormiţi din zona Botoşani” susţinută la catedra de Liturgică sub îndrumarea distinsului dascăl Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava.

În anul 2010, în ziua Sfântului Prooroc Elisei, la 14 iunie, după insistente rugăciuni la Preamilostivul Dumnezeu, s-a născut Antonia, primul copil al familiei Ionela şi Iulian Sauciuc, iar trei ani mai târziu, în 2013, în ziua Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, a venit pe lume şi Teodora.

Şi când toate se credeau aşezate în firescul lor, moartea a stricat echilibrul şi armonia unei familii împlinite.

Vestea plecării din lumea aceasta a Părintelui Iulian Sauciuc a venit pentru noi toţi pe nepregătite, foarte repede; s-a despărţit de cei dragi ai săi, de noi şi de lumea în care a trăit, a slujit şi s-a jertfit, într-un mod neaşteptat.

Din păcate, am pierdut un slujitor jertfelnic, devotat, dăruit total misiunii sale preoţeşti care, împreună cu frăţiile voastre, a trudit mult la construirea casei de prăznuire (2008-2010), la construirea troiţei amplasată aproape de intrarea principală (2015), la construirea, respectiv, confecţionarea gardului împrejmuitor la care ostenea în prezent, şi nu în ultimul rând, la strângerea de fonduri pentru achiziţionarea terenului din vecinătatea sfântului locaş (2016). Intenţiona să construiască, împreună cu părintele arhim. Gherasim, o nouă biserică mai încăpătoare; numai că, dorinţa lui a rămas un vis neîmplinit.

Însă, dincolo de aceste activităţi edilitare, Părintele Iulian s-a implicat şi în multe activităţi educaţionale, culturale şi sociale.

Educaţional, sfinţia sa, la începutul fiecărui an şcolar, cumpăra rechizite şcolare, îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi materiale precare, prevenind, astfel, în parohia sa abandonul şcolar.

Mai mult, dintre cei amintiţi, alegea zece copii săraci, dar buni la învăţătură, cărora, cu implicarea directă a părintelui Efrem de la Episcopia Bisericii Ortodoxe Române a Italiei, le oferea câte o bursă lunară în valoare de 150 R.

Social, sfinţia sa, ajutat fiind şi de soţia sa, asistent social de profesie, susţinea un număr de treizeci de persoane cu probleme majore de sănătate, fără familii, pe care îi aducea la slujbele bisericii, mai ales la hramuri sau denii şi pe care îi ospăta în trapeza parohiei alături de ceilalţi enoriaşi, încercând astfel ca să-i integreze în societate.

Cultural, sfinţia sa a înfiinţat o bibliotecă compusă din câteva sute de volume, donate de câteva familii de medici, la care în prezent au acces toţi copiii din comunitate.

Mai mult, formase un cor de copii pe care îi învăţa să cânte pricesne pascale, prohodul, colinde, iar cu cei mai talentaţi realiza serbarea de Crăciun, unde toţi cei prezenţi: copii, tineri şi bătrâni primeau daruri.

De asemenea, organiza pelerinaje în Sfântul Munte Athos şi, respectiv, în Ţara Sfântă la Ierusalim.

Părintele Iulian a fost, ca om, un om cumsecade, un om bun şi cuminte, un om harnic şi ascultător, un om răbdător, un om duhovnicesc, un familist prin excelenţă care şi-a iubit părinţii, soţia şi copiii cu o patimă de îndrăgostit; era un om pe care niciodată nu l-am auzit să fi spus ceva rău despre fraţii săi întru slujire.

Ca preot, era nelipsit de la biserică. Era un foarte bun slujitor. Rânduiala slujbelor aici era una mănăstirească. A slujit Sfânta Liturghie, nu doar în duminici şi sărbători, ci şi atunci când era solicitat şi a sfinţit viaţa credincioşilor prin Sfintele Taine şi ierurgii; a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, arătându-le credincioşilor calea spre Împărăţia cerurilor. În cei cinsprezece ani de slujire preoţească mult s-a jertfit pentru credincioşii din această parohie şi mult i-a dăruit lui Dumnezeu din sănătatea sa pentru biserica în care ne aflăm.

Nu cred că această parohie va mai fi beneficiara atâtor slujbe ca în timpul slujirii Părintelui Iulian. El, atunci când nu era timpul slujbelor, punea câte o casetă cu diferite cântări bisericeşti. Transformase locul acesta întru-n loc cu totul special.

Plecarea părintelui dintre noi lasă un mare gol, în primul rând pentru familia sa, pentru credincioşii săi, cu care şi-a împărţit şi bucuriile, dar şi necazurile, dar şi pentru toţi cei care l-au cunoscut de aproape şi de departe. Însă, nu se poate Înviere fără Cruce.

A murit vineri 18 aprilie la orele 19,15 pe un pat de spital în urma unui accident rutier, care s-a produs marţi 16 aprilie la orele 18, 30. În aceste momente nu se cuvine să-i facem proces de intenţie, ci, mai degrabă, să-i păstrăm amintirea sa cu toţii ca pe o candelă frumoasă, aprinsă, luminoasă, care ne va însoţi ori de câte ori vom reveni în arealul acestui sfânt aşezământ, sub streaşina căruia Părintele Iulian şi-a ales locul de veşnică odihnă; şi deşi este o slujbă de înmormântare săvârşită în prima zi din săptămâna Sfintelor Pătimiri, prin credinţa Părintelui Iulian, aceeaşi ca şi a noastră a tuturor, ea s-a convertit într-o slujbă de înviere, încheindu-se cu cântarea de biruinţă a Învierii: «Hristos a înviat morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le»; adevăr pe care l-a mărturisit până la sfârşitul vieţii sale.

Iubiţii mei, vă asigur că prezenţa voastră aici, familie, preoţi şi credincioşi, rude de aproape şi de departe, într-un cuvânt a celor care aţi umplut astăzi biserica şi curtea ca la o slujbă de hram sau ca la una de Înviere – vai câtă bucurie avea părintele acesta atunci când la hramurile parohiei biserica era neîncăpătoare! – este pentru sufletul Părintelui Iulian prilej de mângâiere, de împăcare şi de despărţire împlinită.

Cuvânt de mângâiere şi nădejde în purtarea de grijă a Preamilostivului Dumnezeu aduc şi din partea Părintelui Mitropolit Teofan familiei îndoliate şi bunilor credincioşi ai acestei parohii.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în ceata slujitorilor Săi!