Părintele Leonida Gavrilescu – Mărturisitor în temnițele comuniste

După detenția de la penitenciarul Suceava, la 14 ianuarie 1953 părintele este transferat la Canal, în colonia de muncă Valea Neagră, în celebra „brigadă a hoților”, formată doar din preoți, apoi la Galeșu. La 15 iulie 1953 este transferat la Centrul de Triere București de pe lângă penitenciarul Văcărești. La 10 septembrie 1953 este eliberat de la Văcărești.

Părintele Leonida Gavrilescu s-a născut la 29 august 1908 în familia unui agricultor din Horodniceni, județul Baia. După școala primară, tânărul Gavrilescu a urmat Seminarul teologic „Veniamin Costachi” din Iași (1921-1929), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți (1929-1933). La 22 octombrie 1933 a primit darul diaconiei din mâinile episcopului Nicodim Munteanu pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț. După un an, a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Blăgești (astăzi cartier al orașului Pașcani), județul Iași. La 1 septembrie 1941 se transferă la Parohia Oprișeni, județul Baia, iar un an mai târziu la Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni. A fost profesor de Religie la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni. Între noiembrie 1941 - aprilie 1948 a ocupat postul de protoiereu de Fălticeni, în această calitate la 15 aprilie 1945 participând la retârnosirea Bisericii „Albe” din localitatea Baia, ctitoria voievodului Ștefan cel Mare. După septembrie 1943 este urmărit de Siguranță pentru suspiciunea de activitate legionară. Deoarece purta fular verde și pentru că ar fi făcut afirmații pro-legionare, fiica sa, elevă la Liceul „Principesa Ileana” din Fălticeni, este denunțată ca simpatizantă legionară. Denunțul, demonstrat ulterior ca neprobat, crease deja efecte. Fiica părintelui a fost exmatriculată pentru un an. Apoi, părintelui Gavrilescu i se face o percheziție domiciliară, unde i se găsește un exemplar al cărții „Biserica și Mișcarea legionară”, rămasă din perioada guvernării legionare. Este trimis în judecata Curții Marțiale pentru deținere de „material subversiv”, dar achitat. Această cercetare penală îi va crea neajunsuri mai ales după 1944. La 25 aprilie 1945, părintelui Gavrilescu i se face o percheziție domiciliară, unde i se găsește un articol despre decesul poetului Octavian Goga. Însă, a doua zi, cazul este clasat. Această presiune exercitată asupra lui era cauzată de demisia din Uniunea Patrioților, unde se înscrisese în 1944. Pentru că era una dintre personalitățile ecleziastice ale zonei, părintele Gavrilescu a fost cooptat în rândurile Partidului Național Liberal, după ce fusese chemat în PNȚ-Lupu. A acceptat să activeze chiar în delegația permanentă a județului Baia și să militeze în speranța că politicienii aduși cu trupele de ocupație sovietice vor fi demiși în urma alegerilor din octombrie 1946. Din acest motiv intră în vizorul organelor de represiune. I se monitorizează predicile, este verificat în arhiva Siguranței asupra trecutului politic și filat pentru legăturile sale cu oamenii „vechiului regim”. În 1949 i se intentează un proces pentru „manifestări dușmănoase” la adresa regimului „democrat-popular”, însă este achitat. O afirmație făcută într-o predică, răstălmăcită de răuvoitori, a condus la arestarea lui și trimiterea în justiție. Afirmația era următoarea: „Idealul nostru nu este munca și colectivitatea. Idealul nostru este lumea cealaltă”, în altă notă informativă ultimul cuvânt fiind înlocuit cu „capitalistă”. Prin Sentința nr. 1126 din 121 august 1949 a Tribunalului Militar Iași a fost achitat de la culpa de „instigare publică”.

Aparenta bunăvoință a autorităților comuniste față de preotul Leonida Gavrilescu a durat însă puțin. În noaptea „Adormirii Maicii Domnului” a anului 1952, părintele Leonida Gavrileescu este arestat de Securitate. În ancheta consemnată la 4 septembrie 1952, la Securitatea din Suceava, părintele este interogat asupra trecutului politic interbelic, cu acuzații de participare la Mișcarea legionară sau Liga Apărării Național-Creștine, condusă de A. C. Cuza. Părintele refuză să recunoască acuzațiile care i se aduc.  În schimb, i se amintește că în 1942 a fost judecat pentru deținere de „material legionar”. Deși la vremea aceea fusese achitat, în sarcina părintelui se reține culpa de activitate legionară interbelică, apoi că după război făcuse campanie electorală și fusese în conducerea PNL Baia. Pentru aceste culpe, comisia Ministerului Afacerilor Interne i-a dat o decizie de pedeapsă administrativă de 60 luni în colonie de muncă. După detenția de la penitenciarul Suceava, la 14 ianuarie 1953 părintele este transferat la Canal, în colonia de muncă Valea Neagră, în celebra „brigadă a hoților”, formată doar din preoți, apoi la Galeșu. La 15 iulie 1953 este transferat la Centrul de Triere București de pe lângă penitenciarul Văcărești. La 10 septembrie 1953 este eliberat de la Văcărești. Revine ca preot la Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni, unde se dedică slujirii. Scrie poezie, făcând parte din cenaclul „Mihai Eminescu” din Fălticeni și publicând în diverse periodice. Trece la cele veșnice, la 5 aprilie 1977, pe când încerca să-și salveze biserica de la pericolul demolării.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)

De la același autor

Ultimele din categorie