Suntem prezenţi astăzi în parohia frăţiilor voastre pentru a însoţi cu merinda rugăciunilor noastre pe Părintele Mihai-Marius Cozma care joi, 9 ianuarie, în ziua pomenirii Sfântului Mucenic Polieuct şi a Sf. Ierarh Petru al Sevastiei (fratele Sf. Vasile cel Mare), după multă suferinţă purtată în tăcere, şi-a început călătoria sa către veşnicie la numai 49 ani; păstrând proporţiile, este vârsta la care şi-a încheiat socotelile cu viaţa aici pe pământ şi Sfântul Vasile cel Mare.

Părintele Mihai-Marius Cozma s-a născut în ziua Sfântului Isaachie Mărturisitorul, la 30 mai 1971, în localitatea Moţca, ca cel de-al doilea copil al familiei Elena şi Aurel Cozma. A fost botezat de Părintele Ioan Chirica în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din aceeaşi localitate, avându-i ca naşi de botez pe Elena şi Victor Gavril.

După terminarea studiilor gimnaziale în satul natal, între anii 1989-1994, tânărul Mihai Marius, întrucât încă de mic se arătau semne ale unui bun slujitor, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, secţia Pastorală.

După examenul de maturitate nu s-a înscris la Facultatea de Teologie, acest pas urmând să-l facă mai târziu, ci s-a căsătorit cu domnişoara Elena Gavril, absolventă pe atunci a Liceului Industrial nr. 1 din Paşcani, astăzi licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.

Taina Sfintei Cununii a fost oficiată în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Moţca de Părintele Protopop Pavel Postolache, împreună cu un sobor de preoţi, avându-i ca naşi de cununie pe Pr. Ioan Răducă şi soţia sa Rodica, din oraşul Tg. Neamţ.

După examenul de capacitate, susţinut în vara anului 1994, tânărul Mihai Marius Cozma a fost hirotonit diacon în ziua Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, la 16 noiembrie, de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar la praznicul „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, la 21 noiembrie, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Buna-Vestire” – Bădeni din Protopopiatul Hârlău de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Cinci ani mai târziu, între anii 1999-2004, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, luându-şi licenţa la Catedra de Noul Testament cu lucrarea „Valoarea socială a Evangheliei”, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe Părintele prof. univ. dr. Mihai Vizitiu.

Ca preot paroh al Parohiei „Buna Vestire” din localitatea Bădeni, în cei 11 ani de pastoraţie, 1994 – 2005, Părintele Mihai Marius Cozma s-a evidenţiat pe mai multe planuri.

Pe plan pastoral-misionar şi liturgic, sfinţia sa a slujit cu multă sârguinţă Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi Sfintele Ierurgii ale Bisericii, ţinând cuvinte de învăţătură, dar şi cateheze cu tinerii; a dotat biserica cu cele necesare cultului: veşminte, Sfinte Vase, Sfânta Evanghelie, Sfântul Chivot, sfeşnice, cruci de binecuvântare ş.a.

Pe plan edilitar, sfinţia sa a construit o frumoasă casă parohială şi anexele gospodăreşti, a turnat fundaţia casei de prăznuire amplasată în curtea bisericii şi a achiziţionat materialele necesare pentru construirea acesteia; în plus, a recuperat terenul agricol al parohiei.

Pe plan cultural, sfinţia sa nu s-a evidenţiat prin publicaţii editoriale, ci prin participarea la nenumărate şedinţe şi conferinţe preoţeşti sau ca îndrumător în cadrul celor cinci ediţii ale taberei de creaţie religioasă „Sfântul Evanghelist Luca” organizate de Părintele Protopop Nicolae Crăciun la Parohia „Sfânta Pulheria” – Pârcovaci. El însuşi era un bun iconar – câteva dintre icoanele pictate în ulei de sfinţia sa se păstrează în parohiile Bădeni şi Pârcovaci. S-a implicat cu dragoste în diferite activităţi cu tinerii, încurajând cu premii consistente participarea lor în vacanţele de vară la slujbele Bisericii, cu precădere la Sfânta Liturghie, printr-un program numit „Evlavioşii în vacanţă”; de altfel, sfinţia sa a organizat multiple activităţi culturale cu profesorii de religie din zona Hârlăului în cadrul parteneriatului Şcoală-Biserică.

O altă lucrare cu caracter cultural a fost susţinerea Părintelui prof. Dumitru Tincu pentru organizarea, în Anul Ştefanian 2004, a muzeului parohial de pe lângă Biserica „Sfântul M. Mc. Gheorghe” din Hârlău, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

Pe plan social, sfinţia sa, dincolo de faptul că a ajutat foarte multe familii sărace şi pe bătrânii singuri oferindu-le alimente şi îmbrăcăminte, era un fel de „înger” al satului. Ori de câte ori se îmbolnăveau animalele în gospodăriile enoriaşilor, având cunoştinţe în domeniul veterinar de la tatăl său, de profesie tehnician veterinar, era chemat la ceas de zi şi de noapte pentru a salva necuvântătoarele din curtea omului.

Cei care aţi fost încercaţi de astfel de necazuri ştiţi ce înseamnă să nu-ţi moară vaca, fiindcă în familiile sărace este singura sursă pentru hrănirea copiilor; sau să nu-ţi moară păsările în poiată, sau purcelul în coteţ, sau oaia din saivan, sau căţelul care îţi păzeşte puţina agonisită, sau pisicile care îţi apără casa şi îmbrăcămintea de diferite rozătoare ori care, de foarte multe ori, atunci când sunteţi plecaţi la serviciu sau în ţarine, rămân companionii copiilor voştri.

Or, Părintele Mihai Marius a adus din acest punct de vedere în nenumărate rânduri linişte în casele încercate de astfel de necazuri. El a fost persoana care a lăsat urme de bunătate pe unde a trecut în ideea că cineva, cândva, va călca pe ele şi îşi va aminti de el.

În Parohia Bădeni, Părintele Mihai Marius Cozma a fost un model de sobrietate şi eleganţă preoţească în comportament şi ţinută; pentru blândeţea, bunătatea, sinceritatea, sensibilitatea, modestia, disponibilitatea, respectul şi jertfelnicia sa, toţi preoţii din protopopiat îl apreciau, autorităţile locale îl preferau în soboare cu prilejul diferitelor manifestări culturale, iar credincioşii, nu doar cei din Parohia „Buna Vestire”- Bădeni, ci şi cei din împrejurimi, îl căutau pentru sfat şi rugăciune. Era conştient de faptul că binele făcut altora îţi face sufletul frumos.

Însă, în anul 2005, după o activitate bogată pentru un preot într-o parohie destul de săracă din punct de vedere material, nu însă şi spiritual, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, i-a aprobat, la cerere, transferul în postul II la Parohia „Cuvioasa Parascheva” din oraşul Paşcani.

În această calitate, nu a mai fost nevoie să se implice în activităţile edilitare, de construcţie sau de înnoire a ansamblului parohial, – această lucrare intrând în atribuţiile părintelui paroh – , ci sfinţia sa, alături de părintele paroh, a avut în atenţie activitatea pastoral-misionară şi liturgică din parohie. Această activitate l-a determinat să urmeze, în perioada 2013-2015, cursurile de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, la sfârşitul cărora a prezentat lucrarea „Viziuni din Vechiul Testament reprezentate în iconografie”, alcătuită la Catedra de Noul Testament, sub îndrumarea Părintelui conf. univ. dr. Ilie Melniciuc Puică.

Însă dincolo de toate cele enumerate mai sus, Părintele Mihai Marius a fost un familist convins, care şi-a iubit şi respectat preoteasa, adresându-i-se cu diminutivul „Lioara” de la Elena, şi pe cei trei copii: Vlad Mihai, care s-a născut la 28 septembrie 1995, la un an de la căsătorie, astăzi student la Facultatea de Construcţii Maşini şi Management Industrial, din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, şi gemenii Constantina şi Constantin Damian, care s-au născut la 6 iulie 2003, astăzi elevi în clasa a X-a la Colegiul „M. Sadoveanu” din Paşcani”. Dumnezeu l-a binecuvântat cu o familie foarte frumoasă, pe care a iubit-o cu o patimă de îndrăgostit. Şi această atitudine civilizată a sfinţiei sale în relaţie cu familia sa a moştenit-o de la părinţii săi.

Şi ca să întăresc afirmaţiile legate de familie, am să vă aduc în atenţia frăţiilor voastre, pe rând, câteva dintre gândurile celor trei copii, dar nu înainte de vă expune gândurile doamnei preotese, care mi-a spus: „În cei 25 ani de împreună vieţuire am avut din partea părintelui protecţie, iubire, altruism, bunătate şi respect”.

Iată cum l-a descris Mihai Vlad, primul născut al familiei: „Tata a fost un suflet bun, un suflet nobil, iertător, blând, care ne-a învăţat cum să alegem binele de rău; ne-a învăţat despre iubirea aproapelui, despre cum să dezamorsăm cu o vorbă bună stările conflictuale; a fost un tată cu o inimă iubitoare, cu o minte sclipitoare, care avea răspuns la toate frământările şi neliniştile noastre; a fost un tată care ne-a învăţat de mici credinţa în Dumnezeu şi respectul faţă de oameni. Tata a fost un exemplu, care va ramâne etern în inimile şi în rugăciunile noastre”.

Constantina mi-a spus: „De la tata am învăţat să fim buni, să fim empatici cu cei din jur, să le înţelegem suferinţele, să le întindem o mână de ajutor când putem şi să ne rugăm pentru ei. Cu aceste sfaturi vom intra în viaţă şi le vom păstra cu sfinţenie pentru că sunt de la tata”.

Şi, în sfârşit, mezinul familiei, Constantin Damian, a spus: „Tata a fost un exemplu de părinte, a fost un părinte vesel, iubitor, protector, care întotdeauna ne-a fost alături. Niciodată nu i-am simţit lipsa. Îmi va fi dor de iubirea, răbdarea şi înţelegerea pe care o avea faţă de noi. Îmi doresc să ajung un tată ca el şi îi mulţumesc că m-a ajutat să găsesc profilul perfect pe care un părinte ar trebui să îl aibă pentru copiii lui. Îi sunt dator o viaţă întreagă pentru tot ce a făcut pentru noi şi îi vom simţi cu toţii lipsa”. Comentariile sunt de prisos!

Însă, preoţia, iubiţii mei, nu trebuie să se confunde cu persoanele care o poartă, care sunt şi ei oameni şi pot greşi; numai papa se crede fără de păcat, infailibil!

Sfântul Ioan Gură de Aur vede în preoţie „sublimul existenţei umane”. Cert este că lumea nu poate să ajungă la Hristos prin ea însăşi, ci numai şi numai prin preoţi, indiferent de cât de păcătoşi sau de sfinţi ar fi ei. În general, chiriarhul unei eparhii trimite în parohii preoţi sfinţi şi sfinţiţi. Unii dintre ei, uneori, îşi mai pierd din sfinţenia dintru început, însă la aceasta contribuie extrem de mult mediul social. Dar, nu este momentul să facem nimănui proces de intenţie când prin sufletul întregii familii: părinţi, soţie, copii, soră, cumnaţi, rude de aproape şi de departe, trece sabia durerii despărţirii!

Din păcate, nu a stat în puterea celor enumeraţi ca Părintele Mihai Marius să rămână printre noi Aici mai mult timp. Deşi lucrul acesta s-a dorit, cu tot dinadinsul, de către toţi cei care l-au iubit, un AVC perfid a fost cel care a pus punct unei suferinţe care se anunţa ireversibilă!

Şi dacă nu a fost să fie aşa, atunci va veni timpul când vom fi noi cu el, Dincolo.

Dumnezeu să-l ierte şi să nu-i socotească inerentele slăbiciuni, om fiind, la Înfricoşătoarea Judecată!