Părintele Solomon (Vasile) Vasilache – Mărturisitor în temnițele comuniste

La 20 ianuarie 1950 este identificat de Securitate care, la 14 februarie, îl arestează din Mănăstirea Slatina.

Părintele Solomon (Vasile) Vasilache s-a născut la 1 februarie 1902, în localitatea gălățeană Piscu. După școala primară din satul natal (1909-1914), tânărul Vasilache a urmat Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați (1914-1920), apoi Facultatea de Drept din București (1923-1926).

Un an mai târziu intră ca avocat-stagiar în Baroul din Galați și, cum era tradiția vremii, se înscrie în Partidul Național Liberal. Este curtat și de alte grupări politice încât, în 1931 intră în Uniunea Agrară, devenind chiar ajutor al primarului din Galați. Dezamăgit de corupția de la nivel politic, în 1935, avocatul Vasilache se înscrie în Mișcarea Legionară, care proclama deviza unei Românii creștine. Participă la tabăra de la Carmen Sylva (1935), contribuie la ajutorul legionar și ia parte la înhumarea lui Moța și a lui Marin. Cunoaște lagărele de la Miercurea Ciuc și Vaslui.

Pentru activitatea sa, la recomandarea organizației legionare Covurlui, la 8 octombrie 1940 este numit chestor al Poliției din Galați. În această calitate se opune abuzurilor polițiștilor, mulți legionari, la adresa evreilor din Galați, atunci când operau descinderi fără autorizația Parchetului. Ba mai mult, restituie bunurile confiscate de la evrei, în special, banii și bijuteriile. Intră în conflict cu un ofițer german care se ocupa de repatrierea germanilor. Din aceste motive, la 21 octombrie 1940 este scos din funcția de chestor. Nu mai activează în Mișcarea legionară, cum nici în rebeliune nu se implică.

În perioada războiului este concentrat de mai multe ori, ultima dată între 1943-1944, ca locotenent comandant de companie care se ocupa de paza unor prizonieri sovietici utilizați la muncile agricole din zona Râmnicu-Sărat. Se opune abuzurilor unor fermieri, asigurând un tratament uman prizonierilor. Totodată, este atras de dimensiunea spirituală. Împreună cu soția, Aneta Vasilache, cercetează mănăstirea care se construiește în comuna gălățeană Tudor Vladimirescu, contribuind financiar și material. De aceea, în 1945, în acord cu soția, se hotărăște să ia calea monahismului. Încă din mai 1945, soția intră ca soră în Mănăstirea vâlceană Sărăcinești, mai apoi ajungând maica Nicodima la Bistrița olteană, respectiv la Tismana.

Vasile Vasilache își vinde bunurile, iar în iunie 1946 intră pe poarta Mănăstirii Bogdana din Bacău. De altfel, într-o fișă personală întocmită de Siguranță în 1946, Vasilache este caracterizat: „foarte religios, până la misticism”. La 26 octombrie 1946 este tuns în monahism, iar la 3 decembrie același an primește hirotonia ca ierodiacon. În ianuarie 1947 este transferat de Episcopia Romanului la Mănăstirea Vladimirești, pentru slujire alături de duhovnicul Clement Cucu.

În decembrie 1947 primește darul preoției. În mai 1948 revine în Mănăstirea Bogdana pentru a-și regăsi liniștea, deoarece este mereu căutat de către organele de represiune. Este chiar propus la conducerea Mănăstirii Bogdana, însă refuză. La 6 august 1948 se transferă la Mănăstirea Miclăușeni, abia înființată. Slujește împreună cu duhovnicul Clement Cucu, punând început bun obștii din acest așezământ. Totuși, organele de represiune îl urmăresc pe motiv că ar continua activitatea legionară sub masca hainei de monah. Dorința ieromonahului Vasile Vasilache nu era de a se sustrage autorităților, ci de a-și asigura liniștea rugăciunii.

Atras de faima de duhovnic a părintelui Cleopa Ilie, în aprilie 1949 se mută la Mănăstirea Sihăstria, cu aprobarea Patriarhului Justinian. Se remarcă prin slujbe alese și predici cu multă priză la credincioși. Călugării din Sihăstria încep să se teamă de vizitele prea dese al Miliției, sugerând părintelui Vasilache să se mute în altă mănăstire.

La 20 iunie 1949 merge la Mănăstirea Neamț apoi, cu o scrisoare de recomandare de la părintele Cleopa, chiar la Mănăstirea Sucevița. Aici, postul de duhovnic este ocupat, motiv pentru care pleacă la Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Slujește și predică frumos, fapt pentru care este apreciat de Arhiepiscopul Sebastian Rusan al Sucevei. Dar ochiul vigilent al Securității își face din nou simțită prezența.

Părintele Vasilache merge din nou la Neamț, unde starețul Melchisedec Dumitru îl sfătuiește să se întoarcă la Sihăstria. La 30 august 1949, părintele Vasilache este identificat de autorități că figurează în obștea de la Sihăstria. Este confundat cu arhimandritul Vasile Vasilache, fostul stareț de la Antim („conferențiar antisovietic la radio în timpul războiului”) și, de fiecare dată, identificat în locuri pe care le părăsise, în optica organelor de Securitate dominând ideea că părintele este un „curier legionar între mănăstiri”.

La 8 noiembrie 1949 face parte din grupul monahilor care îl însoțește pe duhovnicul Cleopa Ilie la Mănăstirea Slatina.

La 20 ianuarie 1950 este identificat de Securitate care, la 14 februarie, îl arestează din Mănăstirea Slatina. Timp de peste o lună este anchetat la Securitatea din Piatra Neamț, apoi mutat la Iași. În decembrie 1950 este anchetat la Galați pentru activitatea din poliție și organizația legionară. La 24 iulie 1951 este încadrat în ordinul MAI nr. 26.500 privind reținerea foștilor polițiști. Ajunge la Făgăraș apoi, pentru anchetă la Galați (1953). Tot în 1953 este trimis în Centrul de triere de la Pitești, apoi la Făgăraș (iunie 1953), unde îl întâlnește pe Adrian Făgețeanu.

La 27 august 1953, prin Decizia MAI nr. 625, primește 60 luni de detenție administrativă în colonie de muncă, totodată fiind mutat la Galați pentru anchetă asupra trecutului său politic, a activității din poliție și a motivelor care l-au determinat să intre în monahism. Acuzația frecventă este de activitate legionară, inclusiv „sub masca misticismului monahal”. La 1 iulie 1954 este propus pentru trimiterea în justiție. Este mutat la Jilava (iunie 1954) apoi, din cauza problemelor de sănătate, la Văcărești (iulie 1954). La 13 mai 1955 este „prevenit” (reținut), după ce timp de trei luni fusese anchetat din nou pentru infracțiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare” (art. 193 Codul Penal). Măsura prevenției era luată pentru a masca ilegalitatea deținerii sale în arestul Securității.

La 16 mai 1955 este eliberat de la Galați, prin comutarea detenției de la data reținerii, în urma Sentinței nr. 505 din 28 aprilie 1955 a Tribunalului Militar București, în deplasare la Galați, în care primise o condamnare de 5 ani temniță grea. Se întoarce la Slatina, atmosfera de aici fiind sub presiunea constantă a Securității. Este sfătuit de către starețul Slatinei să se mute la Mănăstirea Moldovița, „pentru nevoile de slujbă din timpul Sfintelor Sărbători”, din decembrie 1955. Slujește la Moldovița o perioadă scurtă de timp, deoarece este nevoit să plece din nou.

La 4 mai 1956, Patriarhul Justinian i-a aprobat mutarea la Mănăstirea Căldărușani, de lângă București, ca duhovnic. Aici avea să-l reîntâlnească pe Adrian Făgețeanu.

La 5 ianuarie 1959, părintele Vasile Vasilache este din nou arestat sub acuzația de activitate legionară în mănăstire, ca parte a marii conspirații legionare din Biserică. Este anchetat la București pentru activitatea politică interbelică și continuarea ei sub forma viețuirii în monahism. La proces nu recunoaște nici o acuzație, fiind susținut de martorii acuzării.

Prin Sentința nr. 523 din 20 mai 1959 a Tribunalului Militar București, este condamnat la muncă silnică pe viață pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaște închisorile de la Jilava (martie 1959) și Aiud (octombrie 1959). Primește pedepse din partea gardienilor pentru manifestările religioase din închisoare. De pildă, într-un raport din 13 iunie 1959, gardianul arăta: „L-am surprins când antrena pe restul deținuților din cameră la rugăciuni și cântece religioase; atrăgându-i-se atenția, mi-a răspuns că pentru asta este condamnat și nu-l poate opri nimeni; a mai fost pedepsit pentru asemenea discuții”. Pentru îndrăzneala sa, părintele a primit 7 zile izolare. La Aiud a refuzat cu obstinație reeducarea. La 1 august 1964 a fost eliberat de la Aiud.

A decedat în 1973, în fosta Mănăstire Aninoasa, județul Dâmbovița.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 158-161)

De la același autor

Ultimele din categorie