Părintele Symeon de la Essex, despre practicarea Rugăciunii lui Iisus
O persoană rostește cu glas tare Rugăciunea lui Iisus, iar celelalte ascultă în tăcere. Și nu spune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, ci „miluiește-ne pe noi”, întrucât suntem împreună.
Cum practicați Rugăciunea lui Iisus în mănăstire?
Rugăciunea lui Iisus este, înainte de toate, o rugăciune personală, însă noi o utilizăm și ca rugăciune obștească. Aceasta se face astfel: facem mai întâi rugăciunile începătoare, apoi cineva rostește Psalmul 50 și Crezul și după aceea, rând pe rând, se spun în jur de 8 metanii (cam 150 de boabe fiecare), cu Rugăciunea lui Iisus. Deci, o persoană rostește cu glas tare Rugăciunea lui Iisus, iar celelalte ascultă în tăcere. Și nu spune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, ci „miluiește-ne pe noi”, întrucât suntem împreună.
Această formă de rugăciune nu s-a trezit din fantezia cuiva, ci dintr-o necesitate: lipsa de cărți liturgice și, în același timp, facilitatea de a ne ruga astfel. Acum, când avem toate cărțile liturgice, continuăm totuși această rugăciune, pentru că ne dăm seama că ea a avut și are efecte extrem de pozitive. Avem de patru ori pe săptămână Sfânta Liturghie; în ajunul duminicilor și sărbătorilor, avem ciclul liturgic complet – cele șapte Laude. Însă cele două puncte puternice sunt Liturghia și Rugăciunea lui Iisus.
Această Rugăciune a lui Iisus s-a dovedit a fi fructuoasă atât pentru membrii comunității, pentru călugări, dar și pentru foarte numeroșii vizitatori credincioși pe care îi avem constant la rugăciunea noastră. Prin faptul că noi suntem de 12 naționalități acolo, în mănăstirea noastră vin foarte multe persoane, practic din toată Europa. Toți acești vizitatori vin în primul rând pentru personalitatea deosebită a Părintelui Sofronie și prin cartea despre Sfântul Siluan, tradusă în foarte multe limbi. Acești oameni care vin în mănăstire pentru Părintele Sofronie, pentru Sfântul Siluan, învață Rugăciunea lui Iisus doar prin participarea la slujbele noastre. Și când distribuim recitarea Rugăciunii lui Iisus, în timpul ei, facem aceasta nu numai prin călugări, ci și prin credincioși. Astfel, multe persoane, pe de o parte au învățat Rugăciunea lui Iisus, iar pe de altă parte, au încercat să o practice. Cred că este un mare dar al providenței divine că acum mulți credincioși, în afara mănăstirii, la ei acasă, au început să rostească Rugăciunea lui Iisus. (Părintele Symeon de la Essex)
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 159-160)
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro