Vasile Mihăilescu s-a născut la 29 iunie 1909 în Liteni, județul Suceava. A urmat Liceul „Ștefan cel Mare” în Suceava (1923-1930) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1934). La 25 octombrie 1934 a fost hirotonit preot de către Arhiereul-vicar Ipolit Vorobchievici, pe seama Parohiei Vilaucea, județul Storojineț. De la 1 mai 1938 a slujit la Parohia Sinăuții de Jos, județul Rădăuți, unde a construit o casă parohială, o cooperativă și căminul cultural. La începutul războiului, în iunie-iulie 1941, aproape întreg satul a fost distrus, deoarece aici s-au dus lupte între români și sovietici. Astfel, părintele Mihăilescu a contribuit în mod decisiv, alături de locuitori, la refacerea satului, a bisericii, a caselor și a școlii. În perioada refugiului din 1944, pentru o scurtă perioadă de timp, părintele Mihăilescu a slujit la Turnu Severin, apoi la Lugoj. În septembrie 1948 este arestat, apoi prin Sentința penală nr. 154 din 1 noiembrie 1948 a Instanței speciale de sabotaj de pe lângă Tribunalul Rădăuți este condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru „sabotaj”. Este achitat prin Decizia penală nr. 800 din 7 decembrie 1948 a Curții de Apel Botoșani. La 8 decembrie 1948 revine la parohie. Probabil din cauza procesului penal prin care trecuse, la 1 martie 1950 este transferat la Parohia Poiana Stampei, județul Câmpulung. Mai apoi, în noaptea de 18 spre 19 iulie 1952 este arestat de Securitate sub învinuirea de „fost șef de cuib în Sinăuț”.

Însă, realitatea era alta. În perioada seminarului, un profesor care făcea politică cuzistă îl însărcinase pe tânărul Mihăilescu să ducă o traistă cu manifeste, care i-au fost găsite de Siguranță. Ulterior, după numirea la Sinăuți, preotul Mihăilescu se apropie de Mișcarea legionară, însă nu activează deoarece, din cauza unor neînțelegeri, refuză să mai înființeze cuibul legionar. După rebeliune este denunțat că, în ziua de 22 ianuarie 1941, ar fi încercat să dezarmeze postul de jandarmi de la Dornești. De teamă să nu fie arestat, mai ales pe nedrept, pleacă la Sibiu, de unde revine un an mai târziu. Din cauza acestui trecut consemnat în documentele Jandarmeriei, la 4 ianuarie 1945 este reținut și trimis în lagăr pentru o perioadă de 14 zile. Pentru același motiv a mai fost reținut pentru cercetări în 1950 și 1951. Alături de acest trecut, Securitatea trecuse la arestarea părintelui Mihăilescu și pentru manifestările sale ostile față de unele măsuri luate de autoritățile statului. În 1952 se opusese ocupării casei parohiale de către autoritățile locale și comentează negativ cu privire la reforma monetară. După o anchetă sumară la Securitate, în urma Deciziei MAI nr. 666/1952, părintele Mihăilescu este trimis în detenție administrativă pentru o perioadă de 24 luni în colonie de muncă. A cunoscut lagărul de triere de la Ghencea-București, coloniile de la Canal, Peninsula (ianuarie 1952), Galeșu, apoi la Borzești (august 1953) și Onești (septembrie 1953). La expirarea termenului de detenție, părintele Mihăilescu este trimis pentru 12 luni în domiciliu obligatoriu la Zagna, județul Brăila, în urma Deciziei MAI nr. 5141 din 18 iunie 1954. Un an mai târziu, prin Decizia MAI nr. 5828 din 20 iunie 1955, i se prelungește domiciliul obligatoriu, de data aceasta la Rubla, pentru alte 24 luni. Motivul invocat în documentele Securității era: „participant la rebeliune”, în realitate fiind vorba de unele afirmații ostile făcute de părintele Mihăilescu la adresa regimului „democrat-popular”. În această perioadă a lucrat ca dulgher, la Zagna, apoi la sistemul de îmbunătățiri funciare de la Gropeni, respectiv la GAS „Justin Georgescu”, ca muncitor zilier. Ulterior, i s-a permis să slujească în Parohia Baldovinești, județul Brăila.

Situația părintelui Mihăilescu se va schimba după intervenția soția sale la Patriarhia Română, după cum aflăm dintr-un document al Securității din 17 noiembrie 1956: „Patriarhia BOR a înaintat conducerii MAI un memoriu al numitei Mihăilescu Cecilia, din comuna Poiana Stampei, regiunea Suceava, prin care cere ridicarea restricțiilor domiciliare soțului său, Mihăilescu Vasile aflat în DO, în comuna Rubla, raionul Însurăței, regiunea Galați. În legătură cu acest memoriu, pe referatul Direcției Secretariat, prin care se propunea menținerea restricțiilor domiciliare asupra sus-numitului, tov. Ministru Alexandru Drăghici a scris următoarea rezoluție: «Să fie recrutat și predat după acea regiunii Suceava. Dacă nu primește, să stea mai departe cu domiciliu forțat»”. Recrutarea s-a consumat abia la 6 iulie 1957, când oricum expirase termenul de domiciliu obligatoriu și se emisese o altă decizie a MAI cu nr. 6891, prin care domiciliul obligatoriu i se prelungea cu 24 luni. Părintele Mihăilescu a acceptat să devină informator, în urma unei anchete consumate la postul de Miliție din Însurăței. Eliberarea din DO s-a întâmplat la 27 august 1957. La revenirea în localitatea Poiana Stampei este anchetat la postul de Miliție. Deoarece se deconspirase și nici nu oferise „informațiile scontate” de Securitate, părintele Mihăilescu a fost scos din rețeaua informativă și trecut în urmărire, conform Ordinului MAI nr. 70. Prin Hotărârea nr. 9 din 26 septembrie 1957 a Consistoriului Eparhial Iași, părintele Mihăilescu a fost achitat de orice pedeapsă bisericească, revenind ca slujitor la Parohia Poiana Stampei.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)