Lucrarea trezviei îl conduce pe trezvitor la vederea duhovnicească, de aici la înţelepciune, apoi la dragoste şi din dragoste izvorăşte erosul divin. Curăţia a fost o consecinţă firească a acestei lucrări a trezviei. Atât curăţia sufletească cât şi cea trupească au venit ca rod al trezviei. În timp ce asceza trupească Părinţii se străduiau până la moarte şi sufereau enorm, lucrarea trezviei a înlăturat aproape toată truda şi nevoinţa.

Lucrarea trezviei i-a condus pe Părinţii trezvitori la eliberarea de griji, căci ei au observat că grija pentru multe şi felurite lucruri şi probleme reprezintă un serios obstacol în calea trezviei, căci aceasta dă naştere la gânduri. Gândurile distrag atenţia minţii de la rugăciune şi contemplaţie. Din această pricină, Părinţii numesc grija faţă de lucrurile inutile şi neglijabile, tuberculoză duhovnicească. Cenobiţii trăiesc sub ascultare. O consecinţi firească a ascultării este eliberarea de griji a celui aflat sub ascultare, căci atâta vreme cât eu practic ascultarea, iar altcineva poartă grijile, mă pot bucura de pace şi linişte, ducându-mi la împlinire doar ascultarea. Când împlinesc o ascultare şi consider că dincolo de aceasta nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, pot îmbina lucrul meu cu rugăciunea foarte bine.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 290)