Mândria însă, ştim cu toţii, este patima cel mai mult urâtă de Dumnezeu, împotriva căruia trebuie să punem smerenia lui Hristos şi întotdeauna să ne socotim mai prejos decât orice făptură... Noi - spunând „Doamne, dă-mi smerenie" - trebuie să primim cu dragoste acele doctorii care ne sunt trimise de la Dumnezeu spre tămăduirea atât a mândriei, cât şi a celorlalte păcate, iar scârbele, batjocurile, mustrările şi supărările din partea celorlalţi, toate acestea ni se trimit prin purtarea de grijă a Domnului pentru încercarea şi îndreptarea noastră. Pentru aceasta, de trebuinţă este să ne silim a le purta pentru nimicirea mândriei şi pentru păcatele noastre. Atunci când, frângându-ni-se inima, vom descoperi toate stricăciunile noastre, fără să vrem nu vom mai răspunde îndărăt, pentru că aceasta este una dintre primele răutăţi, iar Scriptura numeşte necurat pe omul mândru.

(Sfântul Macarie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 125)