Încrederea în sine se transformă rapid în pa­tima de a comanda; el atentează la libertatea al­tora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenția, de timpul, de puterile altora, devine obraznic și tupeist. Trea­ba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.

În stadiul acesta, dispoziția celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînțe­les, rezistență; apar irascibilitatea, încăpățânarea, arțagul; este convins că nimeni nu-l înțelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, și cel mândru face alegerea definiti­vă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu și împotriva lui Dumnezeu.

Sufletul devine mohorât și rece; în el se insta­lează îngâmfarea, disprețul, răutatea, ura. Mintea se întunecă, distincția dintre bine și rău de vine tulbure, întrucât ea e înlocuită cu distinc­ția dintre „ceea ce e al meu” și „ceea ce nu-i al meu”. El iese din orice ascultare, este insuportabil în orice societate; scopul lui este să iasă ca el, să-i impresioneze, să-i facă să se simtă inferiori pe ceilalți; el caută cu sete notorietatea – fie aceasta și de scandal – răzbunându-se astfel pe lume pentru că nu-l recunoaște și luându-și re­vanșa în fața ei.

Uneori, această forță de auto­afirmare este orientată spre câștigul material, spre carieră, spre activitatea socială și politică, iar uneori, dacă există talent, spre creație, iar aici cel mândru poate repurta, datorită energiei sale, unele succese. Pe acest teren se dezvoltă, de asemenea, schismele și ereziile.

(Preotul Aleksandr Elceaninov, Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 56-57)

Citește și:

Preocuparea de sine, prima etapă în dezvoltarea mândriei

Flecăreala: al doilea pas în dezvoltarea mândriei

Mania grandorii și mania persecuției – etapa a patra în dezvoltarea mândriei