Orice patimă se stârnește, se arată și crește întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile pornește, așadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinți numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca șoapte ce îndeamnă la păcat, și-n urmă la împătimire.

Începe lupta cu gândurile alungând pe dată ispita cu care te momesc, neascultând șoptirile viclene, neluând aminte cu niciun chip la ele. De stai să cugeți și să privești la ele, sporesc și se întăresc. Iar de alungi din prima clipă gândul rău, scapi și de el, și de păcat.

Prin gânduri zugrăvind lucruri ce farmecă și încântă, întâi de toate, dracii ne momesc să-i privim și apoi să le vorbim. De le vorbești, încă n-ai păcătuit și n-ai ajuns la patimă, dar ești pe un drum, din care cu greu faci cale întoarsă. Că te-ai însoțit cu gândul rău, te-ai lipit de el, și inima ta îl place. Negreșit, urmează „consimțirea” și făptuirea, care preface gândul în cuvânt și faptă păcătoasă. De-o ții așa mereu, inima ți se face pătimașă, că patima e obișnuința inimii cu răul.

N-o lua, dar, pe calea asta! Puterea de a-i birui pe draci în cuvânt o au doar sfinții. Tu leapădă pe dată gândul. Că ispita – spune Părintele Serghie – e foc mocnit, pe care de nu-l stingi ajunge pârjol mare. Și șarpe veninos ce stă să muște, și trebuie zdrobit. Cum sari să-ți aperi viața, sari și pentru suflet. Fă-ți din asta lege.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă, Editura Sophia, București, 2007, pp. 81-82)