Patimile nu sunt niște gânduri sau dorințe ușurele, care apar și care pier fără să lase urme; ele sunt năzuințe puternice, dispoziții foarte putrenice ale inimii păcătoase. Ele intră în adânc în firea sufletului; prin îndelunga stăpânire asupra noastră și prin obișnuința satisfacerii lor se înrudesc cu el într-o asemenea măsură că în cele din urmă ajung să alcătuiască pentru el o a doua natură. Nu te poți scutura de ele așa de ușor cum arunci gunoiul sau cum te scuturi de praf- dar întrucât ele nu sunt firești pentru suflet, ci intră în el prin iubirea noastră de păcat, tocmai din pricina acestui caracter nefiresc ele vor chinui și vor arde sufletul. E ca și cum cineva ar lua otravă. Otrava arde și sfâșie trupul, fiindcă este potrivnică întocmirii lui.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor- vol 2, Editura Sophia, București, 2007, pp. 126-127)