Patimile se nasc în minte și sfârșesc prin a ucide sufletul
Intenţia, jocul mental, imaginaţia, complacerea în ideea păcătoasă, lupta minţii, toate acestea sunt căi spre moartea veşnică, ca plată a păcatului.
Păcatul este o stricăciune a minţii, o corupere a bunelor hotare ale gândirii, cauzate de lipsa de Dumnezeu, care a fost izgonit din fiinţă, şi care transformă fiinţa în instrument de consum necontenit al materiei.
Aceeaşi realitate spirituală o arată Mântuitorul Hristos, atunci când spune: Aţi auzit că s-a zis: Să nu faci desfrânare. Însă Eu vă spun că tot cel ce se uită la femeie cu gând de desfrânare, deja a săvârşit desfrânare în inima lui. Păcatul este, aşadar, o volută mentală nefirească, o întoarcere a gândirii de la realismul ei cosmologic către consumism şi plăcere. Patimile omeneşti încep în minte şi sfârşesc prin a o ucide. Intenţia, jocul mental, imaginaţia, complacerea în ideea păcătoasă, lupta minţii, toate acestea sunt căi spre moartea veşnică, ca plată a păcatului.
Această schemă mentală poate fi aplicată în fiecare zi. Fiecare gest poate fi gândit ca un dar al lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea experienţei noastre sau pentru binele altora. Orice povară a vieţii poate fi gândită ca o nenorocire iremediabilă, sau ca o lecţie de viaţă în calea noastră către Cer.
(Părintele Dr. Ioan Valentin Istrati, Lumina răstignită – Cuvinte pentru cei ce plâng, Editura Pars Pro Toto, Iaşi, 2014, pp. 231-232)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro