Solidari cu cei greu încercaţi în groaznicul accident de la Clubul Colectiv din Bucureşti

Patriarhia Română

Solidari cu cei greu încercaţi în groaznicul accident de la Clubul Colectiv din Bucureşti

    • Solidari cu cei greu încercaţi în groaznicul accident de la Clubul Colectiv din Bucureşti
      Foto: basilica.ro

      Foto: basilica.ro

„Slujitorii Centrului eparhial, ai Protoieriilor Galaţi şi Brăila, ai centrelor sociale şi ai şcolilor teologice, profesorii de religie, elevii de la Seminarul Teologic Sf. Ap. Andrei, în duh de rugăciune şi de solidaritate cu tinerii aflaţi în suferinţă, s-au mobilizat pentru a dona sânge în beneficiul acestora.”

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi întregul cler din Eparhia Dunării de Jos îşi exprimă creştineştile condoleanţe şi compasiunea faţă de familiile îndoliate ale tinerilor care au căzut victime ale incendiului din Bucureşti, printre care se numără Valentina Florea (Galaţi) şi Andrei Petre Bucă (Brăila), transmiţând, totodată, şi duhovniceşti încurajări, solidaritate umană şi socială cu familiile celor aflaţi în suferinţă pe patul spitalelor, după cum se precizează într-un comunicat de presă emis de Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În acest sens, în toate bisericile din Eparhie se fac rugăciuni pentru odihna sufletelor celor adormiţi, dar şi pentru grabnica însănătoşire a celor care au supravieţuit groaznicului eveniment din 30 octombrie a.c.

Slujitorii Centrului eparhial, ai Protoieriilor Galaţi şi Brăila, ai centrelor sociale şi ai şcolilor teologice, profesorii de religie, elevii de la Seminarul Teologic Sf. Ap. Andrei, în duh de rugăciune şi de solidaritate cu tinerii aflaţi în suferinţă, s-au mobilizat pentru a dona sânge în beneficiul acestora.

Întrucât ne aflăm în luna noiembrie, dedicată activităţilor social-filantropice şi educaţionale, sub genericul Tinerii creştini – întrebările lor şi răspunsurile Bisericii rugăm şi îndemnăm pe toţi tinerii, dar şi pe ceilalţi creştini din cuprinsul Eparhiei să se înscrie, asemenea tuturor oamenilor de bine din întreaga ţară, în campania de donare de sânge iniţiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În acest sens, donatorii se pot adresa Centrelor Regionale de Transfuzie Sanguină din Galaţi şi Brăila. Pentru a facilita această acţiune la Galaţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos va pune la dispoziţie spaţiul Clinicii Sf. Doctori Cosma şi Damian din cadrul Aşezământului filantropic Sfântul Vasile cel Mare (Str. Basarabiei nr. 103).

Fie ca bunul Dumnezeu, doctorul şi vindecătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, prin rugăciunile Bisericii şi disponibilitatea jertfelnică a medicilor, să le dăruiască celor afectaţi de tragicul eveniment mângâiere şi alinare în durere, putere de a purta crucea suferinţei şi grabnică însănătoşire!

Sursa: basilica.ro