Patru familii au fost decorate de IPS Teofan în contextul Anului Omagial 2021

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Patru familii au fost decorate de IPS Teofan în contextul Anului Omagial 2021

În contextul anului omagial 2021 în Patriarhia Română, al pastorației românilor din afara României, astăzi, 14 octombrie, pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie închinată sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Părintele Mitropolit Teofan a invitat și a premiat patru familii care cunosc ce înseamnă să trăiești în afara granițelor țării și care pun, mai presus de toate, păstrarea și mărturisirea dreptei credințe.

Este vorba despre familia preotului Mihai şi Maria Stegărescu. Preotul Mihai este originar din Basarabia şi a activat la Parohia „Sfânta Parascheva” din satul Priozeornoe (Cemâşâr) din Mitropolia Odesei, unde a renovat şi pictat biserica. În anul 2018, a aderat la Episcopia Basarabiei de Sud, dar nu a putut trece şi biserica, slujind ca preot paroh la Parohia Hagi-Curda şi Protopop misionar de Ismail. În ciuda ostilităţilor clericilor din Mitropolia Odesei şi a unor autorităţi locale, a înregistrat Asociaţia de binefacere „Melchisedec Ştefănescu” şi a renovat casa în care asociaţia filantropică îşi desfăşoară activităţile. A supravegheat construcţia bisericii din Reni, având o bogată activitate social-filantropică în protopopiat. A renovat biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Priozeornoe, preacucernicia sa arătând mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Parascheva, motiv pentru care şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a sluji la Iaşi la hramul Sfintei. Doamna preoteasă Maria este cadru didactic, şefă pe bibliotecile din Raionul Anenii Noi, iar împreună cu părintele Mihai au doi copii, Ana, de 14 ani, şi Filip, de 5 ani.

A doua familie invitată pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie a fost cea a lui Mihai şi Cristina Cimpoieșu, el născut în Vrancea, iar doamna originară din Iaşi. Au locuit în Marea Britanie timp de 5 ani, lucrând în IT, şi au împreună doi copii: Luca, de 6 ani, și Tudor, în vârstă de 3 ani. Acum lucrează în Iași, tot în IT, revenind în ţara natală din două motive:

- Acolo nu a fost acasă. Era locul unde lipsea căldura sufletească, pe fondul unei stări de acultură;

- Apropierea de Biserică era dificilă în străinătate. Distanțele erau foarte mari pentru o integrare reală într-o comunitate eclesială.

Familia domnului Adrian și a doamnei Crina-Elena Tiron a fost deasemenea invitată de către IPS Mitropolit Teofan pe scena amenajată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Aceştia au locuit în Norvegia timp de 10 ani (între 2004-2014) şi au împreună doi copii: Ioan-Matei, de 11 ani, și Teodor, de 9 ani. Domnul Adrian și a doamna Crina-Elena Tiron sunt cercetători în bio-medicină, iar acum lucrează la Institutul Regional de Oncologie Iasi (IRO) Iași. Au declarat că au revenit în țară pentru familie.

Preotul Steven și doamna preoteasă Patricia Maria Holley au fost deasemenea premiaţi de Părintele Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Povestea slujitorilor născuţi în Statele Unite ale Americii este una deosebită. Preotul Steven a fost necreştin până la vârsta de 25 de ani, apoi pastor baptist. În SUA a descoperit Biserica Ortodoxă, în care a intrat în 1996, ajungând diacon. Primul contact cu România a fost în anul 2011. De atunci, nu a mai plecat decât pentru a-și aduce familia, adică pe doamna preoteasă, Patricia Maria, lucru împlinit în anul 2013. În 2018 a fost hirotonit preot de IPS Mitropolit Teofan. Slujește la Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași, parohia unde Arhiepiscopia Iașilor oferă slujirea liturgică bilingv (română și engleză). Familia Holley a avut un băiat care a murit în 2006, dar i-au rămas 4 nepoți: Jacob (angajat în US Navy), Chelsea (angajată în US Air Force), Morgan (stilistă hairdress) și Benjamin (manager restaurant). Preotul Steven și doamna preoteasă Patricia Maria au ales România pentru frumusețea credinței și bunătatea oamenilor, cărora le transmite un mesaj fierbinte: „Nu ne lăsați pe noi, cei veniți mai târziu în Ortodoxie, să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât voi, care v-ați născut ortodocși!”. Cel mai frumos vis al părintelui este să moară în fața Sfânului Altar, slujind Domnului și să fie înmormântați în pământul României.

Familiile amintite mai sus au primit fiecare în dar câte o Biblie şi „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Amintim că anul trecut au fost oferite mai multe premii unor medici care activează, cu multă jertfelnicie, în domeniul sanitar, dar şi unele distincţii post-mortem unor cadre medicale care au trecut la Domnul, slujind cu devotament aproapelui din prima linie a luptei împotriva pandemiei actuale.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor)