Fără îndoială că învăţământul influenţează vederile şi obiceiurile oamenilor. Astfel, doar o treime din populaţia cu studii medii, mai mult de o treime din populaţia cu studii medii complete, iar, dintre studenţi şi persoane cu studii superioare, mai mult de jumătate din cei chestionaţi (iată şi roadele învăţământului contemporan!) sunt de acord cu relaţiile intime până la căsătorie. De menţionat că dacă din primele două categorii fetele sunt mai tradiționaliste, în ultima nu există o diferenţiere clară a sexelor şi mai mult de jumătate din studente, profesoare etc. cred că aceste relaţii sunt posibile.

Iată problema despre care a scris Engels cu atâta entuziasm şi patos, problema în urma căreia nu mai există nici căsătorie, nici familie. Pentru aceste tinere femei nu va exista niciodată noţiunea de fidelitate familială. Pentru ele, eroina lui Puşkin este o tânără naivă şi înapoiată. Da, „ele nu renunţă la o apropiere fizică din considerente pur economice”. Proorocia s-a împlinit!

Moravurile contemporane ne amintesc mult de moravurile Romei antice, când creştinismul se deosebea radical de concepţiile perioadei antice târzii, prin vederile sale despre familie şi relaţiile dintre bărbat şi femeie.

Mai mult de atât, creştinismul în mod conştient se opunea moravurilor Imperiului. Şi pentru acea perioadă era caracteristică pentru toate păturile sociale relaţia liberă între sexe. Oraşele mediteraneene erau pline de prostituate. Citându-l pe Tacit, am putea spune că „a seduce pe cineva şi a fi desfrânat însemna să fii în pas cu timpul”. Ca şi în prezent, în familiile bogate se evita naşterea de copii. Nu ştim de ce, dar copiii nedoriţi erau omorâţi şi această faptă nu era considerată deloc o crimă, aşa cum în prezent nu-i o crimă să faci un avort. Societatea s-a îndepărtat de legile patriarhale romane, care au făcut cândva renumită Roma. La fel şi acum, multora li se par depăşite şi stupide noţiunile ca onoarea familiei, reputaţia, numele, logodna. (…)

Despre astfel de probleme este neplăcut să se scrie în literatura religioasă şi duhovnicească. Din păcate, ele trebuie strigate ca la incendiu, să se bată clopotele! În acest foc distrugător al nebuniei imorale, care a cuprins o societate întreagă, s-au ars şi copiii din unele familii creştine. Cu mare părere de rău, constatăm că de cele mai multe ori părinţii ignoră situaţia sau mediul în care trebuie să trăiască copiii lor. E nevoie de o grijă cât mai mare, atunci când hotărâm să ne trimitem copiii într-un alt oraş pentru studii, dar şi la plecările noastre temporare de acasă. Copiii trebuie purtaţi pe aripile rugăciunilor părinteşti.

Dacă tinerii creştini vor auzi o înjurătură sau discuţii pe teme indecente, să se adâncească cu mintea în Rugăciunea lui Iisus. Respectarea anumitor principii morale constituie una din formele de mărturisire a credinţei creştine în lume. De cele mai multe ori, în dorinţa de a le respecta, ne ciocnim de batjocurile şi glumele celor din jur. Experienţa însă ne arată că cei care trec cu succes acest test sunt respectaţi şi au autoritate chiar faţă de cei care nu demult îi criticau. Fermitatea a fost întotdeauna la mare cinste. Fiţi atenți ce cale urmaţi.

A corupe o persoană este nu numai uşor, dar şi profitabil din punct de vedere economic. Deşi acest profit este doar temporar, setea de bani pune stăpânire tot mai mare pe noi. Imaginile şi filmele pornografice (este dulce fructul care până nu demult era interzis) au devenit accesibile publicului în numele „iubirii libere”, dar şi spre bucuria producătorilor şi a mafiei.

În problemele legate de familie, căsătorie şi relaţiile dintre soţi, creştinul trebuie să-şi definească propria poziţie, concepţiile şi faptele societăţii contemporane. În această ordine de idei, prietenia cu lumea înseamnă lupta cu Dumnezeu. Dorinţa de „a merge în pas cu timpul” i-a abătut pe mulţi tineri din drumul corect. Unii s-au întors, iar alţii nu au avut forţa să se ridice şi să o ia de la capăt.

Trebuie să precizăm, că creştinul care a căzut în păcat, care în loc să-şi păstreze familia, mai mult o destramă, păcătuieşte nu numai împotriva sa şi a aproapelui, ci şi împotriva lui Hristos, al Cărui ucenic se credea până nu demult. Este imoral să se propovăduiască înşelarea soţului sau a soţiei. Predica s-a transformat într-o plăcută gâdilare a nervilor... Treziţi-vă! Amintiţi-vă ce a spus Apostolul Pavel: nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (vezi Corinteni 6, 9).

Legile morale sunt lucrătoare, deşi ele nu pot fi văzute. Amintiţi-vă cum în jurul sfinţilor se adunau mulţi ucenici, care peste un timp plecau în lume şi înfiinţau noi centre monahale. La fel de repede se răspândeşte în lume păcatul şi răul. Pe care din aceste moşteniri o acceptaţi şi pe care din ele intenţionaţi să o lăsaţi generaţiilor viitoare?

Unele mame (mai ales cele singure) se plâng de fiicele lor care, la vârsta de 15-16 ani, abandonează şcoala şi dispar pentru mult timp de acasă, iar la toate încercările disperate ale mamei de a le convinge că ceea ce fac nu duce la nimic bun, le reproşează viaţa mamelor sau a prietenilor ei. Mamelor, aveţi grijă de fiicele voastre!

O influenţă negativă asupra concepţiei despre comportamentul în familie al multor bărbaţi a avut războiul. De obicei, în literatură dragostea dintre un soldat şi o tânără este prezentată într-o formă poetică, dar din păcate, adevărul este că în majoritatea cazurilor era vorba de desfrâu şi viol. Noi, generaţia care am participat la război, ştim foarte bine şi am simţit pe propria noastră piele sensul cuvintelor „războiul le va şterge pe toate”. Taţilor, gândiţi-vă bine ce exemplu daţi fiilor voştri.

Relaţiile intime până la căsătorie stimulează „concubinajul”, nerespectarea fidelităţii între soţi. Aceasta duce la creşterea numărului de divorţuri, pentru că noul partener este mult mai „interesant” decât cel vechi, sau pentru că partea afectată îl învinovăţeşte pe soţ de infidelitate, cu toate că acest motiv nu figurează niciodată atunci când se intentează un divorţ şi este dezvăluit numai la judecată.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 229-234)