Păcatul depărtează pe îngerul păzitor al sufletului şi predă sufletul şi trupul în stăpânirea diavolului, fiindcă, precum iarăşi zice Sfântul Vasile cel Mare, „Căci aşa cum fumul alungă albinele şi mirosul urât alungă porumbeii, la fel şi pe îngerul păzitor al vieţii noastre îl izgoneşte păcatul cel urât mirositor, vrednic de plâns”.

Păcatul alungă orice sfială şi îi face fară ruşine pe cei ce păcătuiesc prin întunecarea minţii lor. Despre neruşinarea păcatului, dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune: „Păcatul, până ce se săvârşeşte, are oarecare ruşine. Dar, după ce s-a săvârşit cu fapta, atunci îi face cu totul fără de ruşine pe cei ce îl lucrează”.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 49)