,,La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 

În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.”

Psalmul 136

Trăim din amintiri, de pe vremea poveştilor!

Pe vremea noastră, după căderea din Rai.

Viaţa-n derivă, de după Potop.

Zăpada de Crăciun, pâinea cu gust de pâine, cântecul cântec, versul vers.

Azi, firescul ca excepţie.

Ce om a fost!

Iarba trecerii prin drumurile sale e încă verde.

Era bun, fără noroc în ţarina roditoare!

Începuse mântuirea devreme, săracul şi fericitul de Lazăr!

Am fost peste mări şi ţări!

Ce frumos e Dumnezeu în Creaţie!

Iubirea ca viaţă!

Vioara şi versul în suspin de sânge, aşa se pârguiau fecioarele!

Ochii spălaţi în maree, inima lor mirată de Frumosul de sub Soare şi Lună!

Prunci mulţi şi buni la masa de Sfintele Paşti!

Pe vremea noastră, vremea era a noastră!

Pentru noi se cânta, pe noi, atunci, ploaia ne bucura!

Nu aveam alte bogăţii cu care să ne lăudăm!

Suntem stăpâni pe amintirea vremurilor noastre!

Doamne, dă-ne vremea de atunci, pentru mântuirea de acum!