Pedepsele asupra oamenilor
Toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puțini sunt cei care nu lucrează cu toată puterea lor la nenorocirea lor.
Pentru ce îngăduie Dumnezeu să vină pedeapsa asupra oamenilor? Pentru a-i feri pe oameni de pierzanie aşa cum şi tatăl îşi bate fiul care a luat-o pe o cale greşită, ca să-l păzească la vreme de pierzania ce aşteaptă la capătul acesteia.
Pentru ce a îngăduit Dumnezeu să se abată asupra lumii acea nenorocire a cumplitului război care, precum o vijelie aducătoare de moarte, a trecut peste întregul pământ? Ca să împiedice o nenorocire mult mai mare către care se îndreptau oamenii, ce ar fi însemnat o desăvârşită înăbuşire a duhului şi o deplină moarte a sufletului. Toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puțini sunt cei care nu lucrează cu toată puterea lor la nenorocirea lor.
Într-adevăr, toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puţini sunt cei ce nu îşi pun grumazul sub un jug aspru pe care nu îl pot purta şi iau în spate o povară grea pe care nu o pot duce.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, 2009, p. 55)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro