Cruță, Milostive Doamne, cruță pe robul Tău, ca să nu mă arăt la Judecata Ta cu frică și cu mare rușine, de ocara îngerilor și a oamenilor.

Aici, Mântuitorul meu, pedepsește-mă ca un Părinte iubitor de fii, iar dincolo iartă-mă, ca Cela ce singur ești fără de păcat și multmilostiv – că dacă aici nu-l vei înțelepți pe cel ticălos și nu-i vei da luminarea inimii ca să aducă zi de zi pocăință pentru păcatele sale, ce va face dincolo, neavând nici o îndreptățire?

Când nu eram încă pe pământ, a plăcut înaintea Ta, Stăpâne, după îndurările Tale cele mari, să mă plăsmuiești în pântecele păcătoasei mele maici – iar când m-am născut, din mila Ta m-ai învrednicit să mă fac vas al harului; însă primind darul, eu, slabul și păcătosul, din lenevire nu am răsplătit Ție după cuviință.

Drept aceea, la bunătatea Ta căzând, mă rog Ție, Fiule Unule-Născut, Mântuitorul nostru: trezește-mă, și mă scoală, și iarăși cu harul Tău adumbrește-mă, ca să lumineze mintea mea cea întunecată precum va plăcea bunătății Tale și, pururi rămânând cu mine, cu povățuirea sa nevăzută să mă facă vrednic de cereasca Împărăție, ca după cum harul Tău s-a făcut aici în tot ceasul pentru mine, nevrednicul, luminare, acoperământ, ocrotire, scăpare și bucurie, așa și dincolo, Mântuitorul meu, să mă ascund sub acoperământul lui de Judecata Ta Înfricoșătoare, și în Împărăția Ta, miluit de el și mântuit de îndurările Tale, să stau de-a dreapta, lăudând și preaslăvind îndelungă răbdarea Ta, Preacuratul meu Ziditor, că n-ai trecut cu vederea lacrimile robului Tău netrebnic și păcătos.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 63-64)