Pelerinajul „Calea Sfinților” a fost „ca o noapte de Înviere”

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Pelerinajul „Calea Sfinților” a fost „ca o noapte de Înviere”

Pelerinajul „Calea Sfinților” a adunat și în acest an o mare de suflete. Pe tot parcusul traseului stabilit, oameni de toate vârstele, mireni și clerici, pelerini veniți de departe, dar și foarte mulți ieșeni au așteptat cu lumânări aprinse momentul trecerii moaștelor Sfintei Parascheva și ale Cuviosului Teofil de la Kitaev, pentru a se alătura procesiunii.

În chip tainic, Sfânta - așa cum îi spun majoritatea pelerinilor - are mult mai mulți apropiați decât am văzut zilele acestea la Iași. Ortodoxia este credința tainei și o taină este și lucrarea sfinților pe pământ.

Pretutindeni, oamenii sunt senini și emană bucurie. Nimeni  nu este singur, fiindcă pelerinajul înseamnă în primul rând o comuniune cu aproapele. Părinți, ținându-și în brațe sau de mânuță copilașii, preoți, monahi și monahii, grupuri de studenți și elevi, colegi de serviciu, vecini de bloc, grupuri din același sat, bătrâni, toți stau aproape lipiți unul de altul, înălțând într-un glas Sfinte Dumnezeule, Apărătoare Doamnă, troparul Sfintei Cuvioase Parascheva și alte cântări.

Faptul că au 10, 30 sau 80 de ani și au ocupații sau profesii diferite, că sunt bogați sau mai puțin avuți, că au studii superioare sau doar clasele primare, că sunt îndrăzneți sau mai discreți, toți acești oameni au o căutare, o nădejde comună.

„Să avem bucuria reîntâlnirii și pe pământ cu Sfinții”

Părintele Mircea Irina din județul Suceava mărturiseste: „Am venit la Sfânta Parascheva cu un gând înălțător, de a ne hrăni duhovnicește, un gând de apropiere de puterea lui Dumnezeu, de puterea Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, a Sfântului Teofil de la Kitaev. Au fost multe momente în care am simțit ajutorul Sfintei Parascheva, încă din vremea copilăriei, când veneam aici cu mama și cu frații mei. Simt neapărat nevoia să vin la Iași, așa cum simt nevoia să merg și la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sau la Putna, la Sfântul Ștefan cel Mare. E minunat să avem bucuria reîntâlnirii și pe pământ cu Sfinții pe care îi socotim mijlocitori, îndrumători la ceea ce ne-am propus, mai ales că vrem să ajutăm din punct de vedere pastoral credincioșii pe care îi avem în parohie, unde e și biserica în construcție, să ne sprijinim și familia, și toate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le ducem la un bun sfârșit. Bunul Dumnezeu să ne ajute, cu rugăciunile Maicii Parascheva și a Sfântului Teofil, spre mântuire și spre împlinirea celor de folos.”

„Nu-s vrednică de câte mi-a dat Sfânta Parascheva”

Doamna Olga Duna, contabilă în Cluj, a fost impresionată de frumusețea pelerinajului și a cântat tot drumul, cu lacrimi în ochi. Dânsa s-a închinat deja la sfintele moaște. „Nu vă pot spune ce fior am simțit, așa o putere, mai presus de fire și un curaj pe care numai sfinții ni-l poate da. Nu mai simți oboseală când ești în preajma Cuvioasei. Și au fost atâtea situații în mi-a trimis ajutorul... Fiica mea a reușit să facă un seminar teologic și Facultatea de Teologie, a fost foarte cuminte și mi-a adus multe bucurii. Nu sunt în stare să-i mulțumesc Cuvioasei Parascheva pentru cât m-a ajutat. Nu-s vrednică de cât mi-a dat. M-am rugat să-mi vegheze în continuare copilașii, și cât îmi va da Dumnezeu sănătate, voi veni la dânsa.”

„Cu atâta plecăm de acasă, doar cu credința”

De la fiecare om ce a poposit zilele acestea la Iași, la moaștele sfinților, avem câte ceva de învățat. E suficient să-i privești preț de câteva minute pentru a-ți da seama cât de departe ești de cum ar i-ar plăcea lui Dumnezeu să fii și câte taine minunate ascunde un om în sufletul său.  Cumințenia, simplitatea, seninătatea, bucuria, toate acestea ce sunt? Indicii ale unei armonii a sufletului.

„Vin de mult timp la Sfânta și obișnuiesc să particip și la „Calea Sfinților” pentru că e tare frumos; atâția oameni, preoți, călugări, maici, copilași, toți cu lumânări, parcă ar fi în noaptea de Înviere. Mă rog pentru sănătate, pentru înțelegere, pentru nepoți, că toți îmi sunt la școală, mă rog și pentru dânșii, să reușească mai departe. Am avut necazuri foarte multe în viață. Am fost despărțită de bărbat de la 25 de ani și am rămas cu trei copii. Văd că Dumnezeu mi-a ajutat, dacă am venit și m-am rugat. Și cu atâta plecăm de acasă, doar cu credința, că uite cum sunt mâinile noastre de muncă...”, mi-a spus doamna Gabriela Stroia de 67 de ani din județul Galați.

„Pentru mine, Sfânta Parascheva este puternică în rugăciune către Dumnezeu și Maica Domnului. Am văzut minuni multe chiar în familia mea. Am avut o fată cu examene la facultate, a dat examenele, unul l-a luat, iar altul nu l-a luat. Am venit apoi la Sfânta Cuvioasă și când l-a dat din nou, l-a luat. O perioadă, eu am  fost foarte  bolnavă și de când am început să vin la ea (de vreo 10 ani), mă simt mult mai bine”, a afirmat doamna Mara Elena din județul Argeș.

La Biserica Sfântului Andrei și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, pelerinii au fost întâmpinați și binecuvântați de preotul paroh, respectiv părintele stareț arhim. Nichifor Horia, cu toată obștea.

*

„Calea Sfinților” e un reper în drumul oricărui creștin trăitor, o oglindă în care vedem răsplata răbdării și eforturilor noastre pentru curățirea, iar mai apoi sfințirea sufletelor noastre. Traseul însă nu e același pentru fiecare, ci doar ținta, nu durează două ore, ci o viață, pentru veșnicie. 

Citește despre: