Aşa este şi la ispite: de le va suferi cineva cu răbdare şi smerenie, le trece fără stricăciune, iar de se vor împotrivi şi tulbura, găsind pricină la orice şi pe sine se tulbură, şi ispita o adaugă. Şi în loc să se folosească, mai mult se păgubesc: că ispitele mult folosesc pe cei ce le îndură fără tulburare. Chiar dacă am fi supăraţi de vreo patimă, tot nu trebuie să ne tulburăm, că cine se tulbură de supărarea patimii, nu o pătimeşte din altceva decât din nebunie şi mândrie; pentru că nu-şi cunoaşte starea sa şi nici nu vrea să se ostenească, precum zic Părinţii. Iar pricina că nu sporim aceasta este: că nu ne ştim puterile noastre, nici nu avem răbdare la ceea ce începem, ci fără osteneală vrem să câştigăm faptele bune. Dar pentru ce te tulburi, o, păcătosule, fiind supărat de păcat? Pentru ce te speri? Dacă l-ai făcut, îl ai, pentru aceea te tulbură; arvuna păcatului o ai în tine, de ce zici: la ce mă supără? Decât să cârteşti, mai bine rabdă, nevoieşte-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să te izbăvească. Fraţilor, nu este cu putinţă să nu aibă scârba păcatului cel ce îl face. Şi Avva Sisoe a zis: Lucrurile păcatului avându-le întru noi, păcatul nu se depărtează; dă-i arvuna ce ai luat-o şi aşa o să scapi. Lucrurile păcatului nu sunt altceva decât pricinile care îndeamnă spre păcătuire. Iar arvună - unirea cu dulceaţa păcatului. Deci, atâta vreme cât nu ne vom izbăvi de acestea, e cu neputinţă a nu fi robiţi de gânduri rele, care ne silesc să facem păcatul şi nevrând noi, fiindcă de la început, de voie, ne-am dat în mâinile lor. 

(Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997)