Pentru ce însă ne iubeşte atât de mult Domnul? Toţi suntem păcătoşi, iar „lumea întreagă în rău zace”, cum spune Ioan Teologul. Domnul Însuşi este numai iubire. Aşa cum soarele încălzeşte tot pământul, aşa şi harul Duhului Sfânt încălzeşte sufletul să iubească pe Domnul, iar el tânjeşte după El şi-L caută cu lacrimi. Cum să nu te caut? Tu te-ai arătat în chip neînţeles su­fletului meu şi l-ai înrobit cu iubirea Ta, şi harul Duhului Sfânt a desfătat sufletul meu şi e cu neputinţă pentru el să-l uite. Cum să uităm pe Domnul, când El este în noi?

Apos­tolul a propovăduit noroadelor zicând: „Până când Hristos va lua chip întru voi”? O, dacă ar cunoaşte toată lumea pe Hristos şi cât de mult ne iubeşte şi cât de dulce e această iubire şi cum toate puterile cereşti se hrănesc din ea şi cum toate viază prin Duhul Sfânt şi cum este preamărit Domnul pentru pătimirile Lui şi cum îl slăvesc toţi sfinţii! Şi slava aceasta nu va avea sfârşit.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, traducere: diac. Ioan I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 112)